”Proiectele comune vor continua și chiar se vor dinamiza. Sunt optimist că se vor realiza progrese cu actuala administrație în chestiunea vizelor” a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, într-un interviul acordat trimisului special al TVR la Washington, Ramona Avramescu.
Textul interviului acordat în exclusivitate TVR:
Domnule ambasador, bine v-am găsit și vă mulțumesc că ați acceptat să vorbiți cu noi în acest moment istoric pentru Statele Unite. Ați fost ieri prezent la ceremonia de la Capitoliu, unde a fost învestit președintele Joe Biden, o ceremonie neobișnuită față de precedentele. Cum s-a văzut de la fața locului?
– În primul rând, vă mulțumesc că ați venit în acest moment într-adevăr important, istoric pentru America și pentru lume, aș spune.
Am fost invitat să particip la această ceremonie. Într-adevăr, ea a fost diferită de alte evenimente similare datorită unor factori cunoscuți: pandemia, bineînțeles, condițiile de securitate. Dar important, dincolo de ritualul transferului de putere marcat de o asemenea ceremonie prin depunerea jurământului de către președinte și vicepreședinte, important în acest context este mesajul pe care America îl aude de la noii săi conducători, fapt care a marcat și de data aceasta evenimentul ca atare. Un mesaj clar, vibrant aș spune, de unitate, transmis de președintele Biden americanilor într-un moment complex din punct de vedere al evoluțiilor interne și externe, pe multiple planuri.
– În multe zone ale lumii, inclusiv în România, America a fost întotdeauna privită ca o garanție, un partener care oferă garanții pentru democrație și pentru securitate. Credeți că imaginea, statutul Americii în lume a fost afectat iremediabil de evenimentele din ultima perioadă?
– Nu cred acest lucru. Într-adevăr, relația cu Statele Unite și pentru noi, și pentru mulți parteneri europeni este vitală din punct de vedere al securității, dar și al promovării unor valori legate de democrație și de stat de drept. Repet: America, istoric, are o putere regenerativă fantastică în procesul democratic. Au existat momente dificile – în timpul războiului din Vietnam, în timpul mișcării drepturilor civile, în timpul administrației Nixon, criza economică din anii ’80 – întotdeauna America a ieșit întărită, cu o viziune tradițională asupra valorilor și cu o viziune proaspătă asupra rolului său în lume. De aceea am toată încrederea și sunt destul de optimist, păstrând, bineînțeles, și o doză de realism, că și relația noastră cu Statele Unite se va aprofunda în continuare fiind, repet, un element pivotal în ceea ce privește expresia noastră regională, capacitatea noastră de a ne asigura securitatea, de a proiecta stabilitate într-o regiune foarte complicată și pentru noi, mă refer la Marea Neagră, la provocările cunoscute pe linie de securitate, pe linie economică, cu care ne confruntăm.
– În relația noastră există, sunt convinsă că știți, să-i spunem o preconcepție în societate, la nivelul public românesc că administrațiile republicane de la Washington sunt mai interesate de situația din Europa de Est și, implicit, de cea din România. Dacă ne uităm în urmă la administrația Trump, Parteneriatul strategic româno-american a mers foarte bine și chiar a fost accentuat. Ce se întâmplă de acum înainte? Vor exista modificări după schimbarea de putere?
– Ați spus bine. Într-adevăr, și aș vrea să reafirm acest lucru, au fost 4 ani de dezvoltare a Parteneriatului, o comunicare foarte bună cu administrația republicană și progrese semnificative și pe linia cooperării în domeniul apărării și al securității, dar și în domeniul economic, cu noi direcții de dezvoltare pe acest plan care este, de asemenea, extrem de semnificativ pentru noi. În ceea ce privește nuanțele sau diferențierile între o administrație democrată și republicană vizavi de abordarea Europei Centrale și de Est, aș spune că există și elemente profunde de continuitate în ceea ce privește analiza securității regionale, identificarea factorilor provocatori la adresa acestei securități, interesele economice și, până la urmă, că nu uităm un aspect foarte important – în primul rând, Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite a fost realizat, a fost început sub o administrație democrată, a fost continuat puternic și de administrația Bush, care a succedat acestei administrații și apoi a fost adaptat exigențelor, dacă vreți, sau provocărilor sec XXI tot într-o administrație democrată, cea a lui Obama, și dacă ne amintim, chiar vicepreședintele Biden atunci a avut un rol semnificativ în realizarea acestei adaptări a parteneriatului pentru sec XXI, așa cum îl numim acum.
– Pe zona de securitate în special, adică Parteneriatul strategic a avut această constantă preocupare către zona de securitate regională, un accent important în ultima administrație a fost cel din zona economică. În ultimul an au fost semnate mai multe memorandumuri în sectorul energetic și așa mai departe. Ce se va întâmpla cu aceste proiecte comune anunțate în ultimul an?
– Ele vor continua și chiar se vor dinamiza. Să nu credeți că în tot acest interval de timp relația cu zona democrată nu a existat, comunicarea e foarte bună la nivelul Congresului și la nivelul elitelor intelectuale și de gândire strategică democrată. Ei sunt foarte la curent cu toate aceste evoluții și am primit chiar în dialogul pe care l-am început și formal, cu noi membri ai actualei administrații sau viitori membri, ele sunt susținute și avem toată garanția că aceste progrese vor continua. Deci nu îmi fac absolut nicio problemă relativ la continuitate în ceea ce privește interesul românesc în relația economică sau în noile acorduri și angajamente care s-au luat de către ambele părți în acești ani, în special în ultimul an.
– Ne putem aștepta la eventuale progrese și în chestiunea vizelor, care îi preocupă pe mulți români, mai ales că și în Congres s-a schimbat un pic configurația?
– Aici cunoașteți legislația din Congres, e vorba de rata de refuz, care trebuie să se manifeste într-un anumit procent. E un aspect permanent pe linia dialogului cu partea americană. Au existat elemente bune de discuție chiar cu ocazia vizitei ministrului de Externe Aurescu, desfășurată la Washington, în septembrie, privind realizarea sau înființarea unui grup pe această chestiune, bilateral, Departamentul de Stat – Ministerul de Externe, care să discute mai în profunzime anumite aspecte tehnice, să prezinte o realitate indiscutabilă în ceea ce privește capacitatea României de a-și securiza granițele, care există și pe care o cunosc inclusiv din istoria participării mele în diverse instituții.
Întotdeauna am spus că acest parteneriat va fi complet odată cu rezolvarea acestei chestiuni.
Am afirmat acest lucru și îl afirm în dialogul cu partea americană. Eu sunt optimist că se vor realiza progrese cu actuala administrație, mai ales având în vedere că este și în interesul Americii să imprime o energie nouă contactelor dintre cetățenii români și cetățenii americani în domeniul economic, în domeniul cultural, prin abrogarea vizelor și includerea României în procesul Visa Waiver pe care o merităm.
– Și ultima întrebare, o să vi se pară probabil speculativă, chiar este în condițiile actuale de pandemie. Spuneați că Joe Biden cunoaște bine România, ne-a vizitat și ca senator, și ca vicepreședinte. Am avut în ultima administrație două vizite ale președintelui României la Washington, dar ultima data când un președinte american a vizitat România a fost, dacă nu mă înșel, în 2008, cu ocazia summitului NATO. Ne putem aștepta, într-un orizont în mod evident incert ca Joe Biden să viziteze România și în calitate de președinte după ce a făcut-o ca senator și vicepreședinte?
– Într-adevăr, au existat două vizite foarte bune ale președintelui Iohannis la Washington, la nivel prezidențial, dar prima sa vizită, să nu uităm, pe teritoriu american după ce a câștigat alegerile și a devenit președinte al României a fost chiar la Casa Albă, cu vicepreședintele Biden de atunci. În 2015 a fost și prima mea misiune semnificativă aici. (…) Întotdeauna avem o invitație deschisă pentru un președinte american de a vizita România și vă asigur că lucrăm la acest lucru încă de la începuturile acestei administrații. Deci pe agenda discuțiilor va fi și necesitatea reluării unor contacte cu administrația democrată nouă, cât se poate mai repede, de la cel mai înalt nivel, nivel de președinte, până la nivel de guvern, ministru de Externe. Acest lucru va reprezenta principala noastră preocupare aici, la ambasadă, în viitorul apropiat. Și sunt optimist, dar și realist. Trebuie să fim și realiști. Ați văzut în discursul președintelui Biden insistența abordării unor probleme interne, multă energie care va fi dedicată acestui aspect de către noua administrație. Pe de altă parte, și o frază cheie, de reasigurare a importanței și semnificației alianțelor Americii, și aici ne includem și noi ca, spun eu, principalul partener al Americii din această regiune.
– Domnule ambasador, vă mulțumesc mult pentru acest interviu!
– Eu vă mulțumesc și vă doresc succes!”
Sursa: TVR