Peste 2.200 de proiecte au fost depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru pentru a primi finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, din care au fost semnate, până în prezent, în urma evaluărilor, peste 920 de contracte de finanţare, cu o valoare totală a fondurilor nerambursabile de peste 1,1 miliarde euro, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES. ‘Consiliile judeţene, primăriile de comune, oraşe, municipii, dar şi alte instituţii publice, universităţi, spitale, unităţi de cult, precum şi firmele private din cele şase judeţe ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, au depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru 2.235 de proiecte pentru a primi finanţare nerambursabilă. Toate proiectele depuse pentru obţinerea de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 au o valoare totală de peste 3,5 miliarde euro, din care 2,66 miliarde euro sunt fonduri europene nerambursabile solicitate pentru realizarea de noi construcţii, lucrări de modernizare sau extindere a construcţiilor existente, investiţii în sisteme inteligente de iluminat public, reabilitare termică a clădirilor, crearea de piste de biciclete şi parcuri, restaurare obiective turistice, dezvoltare de afaceri şi achiziţia de echipamente’, precizează ADR Centru. Potrivit sursei citate, după evaluarea cererilor de finanţare depuse, până în prezent peste 920 de contracte de finanţare au fost semnate, cu o valoare totală a bugetului alocat pentru investiţii de peste 1,6 miliarde euro, din care mai mult de 1,16 miliarde euro reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din Programul Operaţional Regional. Alte 94 de cereri de finanţare, având o valoare de peste 100 milioane euro, sunt în fază precontractuală, urmând să fie ‘foarte curând’ aprobate pentru finanţare de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional din cadrul MDLPA. ‘Programul Operaţional Regional 2014-2020, pe care îl gestionăm pentru dezvoltarea celor şase judeţe din regiune, a avut o evoluţie foarte dinamică de la lansarea sa din 2016. (…). Primele proiecte au fost depuse în 2017, iar pe lângă cele mai mult de 2.200 de cereri evaluate pentru solicitanţii din Regiunea Centru, echipa Agenţiei a fost implicată şi în evaluarea a mai mult de 100 proiecte Regio depuse de solicitanţii de fonduri europene care vor investi în regiunile din sudul ţării. Trebuie luat în considerare şi faptul că noi avem alocat pentru Regiune un buget ceva mai mic de 800 milioane euro, inclusiv contribuţia naţională. Astfel, este semnificativ faptul că valoarea solicitată de beneficiarii de proiecte, prin contractele semnate, a depăşit un miliard de euro, iar la finalul anului 2023 vom depăşi un miliard euro atraşi efectiv pentru dezvoltare’, a afirmat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu. Prin contractele semnate, sunt alocate fonduri europene pentru lucrări de modernizare şi reabilitare a peste 420 kilometri de drumuri judeţene din regiune, pentru reabilitarea energetică a 58 de clădiri publice şi a peste 100 de blocuri pentru locuinţe, pentru modernizarea şi gestionarea inteligentă a sistemului de iluminat public, revitalizarea a 32 de obiective de patrimoniu din întreaga regiune reprezentând cetăţi, muzee şi locaşuri de cult, precum şi modernizarea infrastructurii din 6 staţiuni turistice. ‘Pe lângă acestea, se vor moderniza şi dota 31 de unităţi medicale, iar 9 centre sociale de zi vor fi pregătite să ofere servicii specializate mai bune pentru cetăţeni. Un număr de 83 de unităţi de educaţie – destinate învăţământului antepreşcolar, preşcolar, gimnazial şi tehnologic – îşi vor întâmpina copiii şi elevii şi cadrele didactice în săli dotate cu mobilier şcolar şi echipamente şcolare de ultimă generaţie. La acestea se adaugă 5 proiecte dezvoltate de mediul universitar, în beneficiul studenţilor şi al specialiştilor în domeniu’, se mai arată în comunicat. Potrivit ADR Centru, pentru investiţiile în dezvoltarea urbană, cele şase municipii reşedinţă de judeţ din regiune au semnat 56 de contracte de finanţare prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 246 milioane euro, pentru modernizarea transportului public şi reducerea emisiilor de carbon prin reabilitarea infrastructurii rutiere, realizarea de piste de biciclete, parcuri, spaţii de recreere şi centre de agrement sau construire de creşe, grădiniţe, reabilitarea de licee şi colegii. La rândul său, mediul privat din Regiunea Centru beneficiază de un aport ‘semnificativ’ de capital, peste 600 de firme obţinând deja finanţare nerambursabilă în valoare de peste 160 milioane euro, iar alte câteva zeci de firme au încă şanse de a-şi vedea proiectele materializate.
Sursa: PRESSONLINE