Timiş: Muzeul Bibliei, promovare şi atracţie turistică pentru Timişoara CCE 2023, spune iniţiatorul proiectului

Realizarea unui Muzeu al Bibliei la Timişoara, până în anul 2023, când municipiul îşi va exercita titlul de Capitală a Culturii Europene (CCE), va aşeza localitatea pe harta lumii alături de mari oraşe care găzduiesc astfel de expoziţii, precum Amsterdam, Londra, Washington, Ierusalim, Budapesta şi ar constitui un punct de atracţie pentru turişti, a declarat, luni, pentru AGERPRES, pastorul Ionel Tuţac, iniţiatorul proiectului. El spune că Muzeul Bibliei este un concept unic în România şi poate avea un impact uriaş în vieţile a mii de oameni. Primul pas pentru materializarea muzeului este realizarea unui site – www.muzeulbibliei.ro, care va oferi posibilitatea familiarizării cu acest proiect. Al doilea pas este amenajarea unui spaţiu, în colaborare cu autorităţile publice locale, în zona centrală a oraşului, care să găzduiască Muzeul Bibliei, iar cel de-al treilea pas este organizarea de expoziţii în diferite oraşe ale ţării. ‘Muzeul Bibliei din Timişoara va colabora cu muzee similare din alte părţi ale lumii. Proiectul Muzeul Bibliei va fi nu doar un punct de atracţie, un spaţiu al familiarizării oamenilor cu istoria şi cu conţinutul Cărţii Sfinte, ci şi o modalitate concretă de a promova municipiul Timişoara în Europa şi în lume. Cel mai important lucru este că proiectul Muzeul Bibliei se va adresa oamenilor, indiferent de vârstă, etnie, religie sau profesie, cu scopul de a-i familiariza cu impactul pe care Scriptura l-a avut în decursul istoriei în toate domeniile vieţii. Muzeul Bibliei ne va ajuta să înţelegem că Biblia nu trebuie să fie doar o piesă de muzeu, ci acea Carte care contribuie la dezvoltarea personalităţii umane şi la progresul societăţii’, detaliază pastorul Ionel Tuţac. În acelaşi timp, Muzeul Bibliei poate contribui la promovarea municipiului Timişoara, viitoare Capitală Culturală Europeană, nu doar în ţară, ci în întreaga lume. Muzee similare se găsesc în Washington DC, Dallas, Ierusalim, Londra, Amsterdam, Budapesta, Munster, Jakarta. Pentru realizarea proiectului, Tuţac lansează şi un apel la cei care sunt dedicaţi, au idei creative, experienţă în management performant şi resurse financiare, să promoveze proiectul, dar şi să doneze ediţii speciale ale Scripturii, care să devină părţi ale colecţiei. ‘Valorificaţi trecutul! Pentru ca exemplarele vechi să fie recondiţionate şi expuse publicului, ele trebuie să ajungă pe mâna restauratorilor, iar acest demers are nevoie de susţinere financiară, inclusiv pentru achiziţia de noi exemplare ale Bibliei, dar şi pentru amenajarea spaţiului’, a completat Ionel Tuţac. În anul 2019, pastorul lugojean a organizat la Timişoara prima expoziţie într-un Muzeul al Bibliilor temporar, în care au fost expuse exemplare unicat, între care ‘geamăna’ bibliei duse pe Lună de astronautul Edgar Mitchell, la bordul navei spaţiale Apollo 14 (de dimensiunea 2,5 centimetri x 3,5 centimetri), o micro-biblie (breloc) în limba engleză, în două volume, a lui Billy Graham, care a fost nominalizat de 64 de ori în topul celor mai admirate personalităţi ale lumii secolului XX, alături de sutele de exponate ce fac parte din colecţia personală a pastorului Ionel Tuţac. Atractive pentru public au fost şi o pagină din cea de-a doua ‘Biblie’ tipărită, în 1475, ediţii începând cu secolul XVII, biblii miniaturale, exemplare inedite în zeci de limbi şi dialecte, dar şi cea mai mică biblie din lume, care poate fi citită doar la microscop. Mitropolia Banatului a completat colecţia pastorului cu patru exemplare româneşti originale deosebite: ‘Cazania lui Varlaam’, ‘Noul Testament de la Bălgrad’ (Alba Iulia), ‘Apostolul’ şi ‘Biblia’ mitropolitului Andrei Şaguna.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare