Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor – 562.224.000 lei credite de angajament şi 510.761.000 lei credite bugetare

Proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pe 2021, în sumă de 562.224.000 lei credite de angajament şi 510.761.000 lei credite bugetare, urmează să fie dezbătut de Comisia de buget şi supus votului în plen. Potrivit memorandumului prezentat în şedinţa Biroului permanent de luni, proiectul de buget al Camerei, finanţat de la bugetul de stat, a fost întocmit pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate din structura Secretariatului general. Proiectul prevede, la activităţile finanţate din venituri proprii pentru anul 2021, venituri în sumă de 9.500.000 lei, cheltuieli de 20.455.000 lei, diferenţa fiind acoperită din disponibilul din anul precedent, care este estimat la 10.955.000 lei. ‘Din volumul total de credite bugetare, 508.083.000 lei sunt pentru activitatea proprie a Camerei Deputaţilor, iar 2.678.000 lei reprezintă cheltuieli pentru Institutul Român pentru Drepturile Omului. La fundamentarea cheltuielilor de personal, în sumă de 346.396.000 lei a fost luată în calcul plata drepturilor demnitarilor – indemnizaţie, sumă forfetară, diurnă şi indemnizaţie de cazare acordate cu ocazia deplasărilor în ţară şi în străinătate, plata personalului din serviciile Camerei Deputaţilor, acordarea indemnizaţiei de hrană, a voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de creşă’, se precizează în memorandum. Cheltuielile pentru bunuri şi servicii, în sumă de 72.194.000 lei, au fost stabilite pentru asigurarea funcţionării şi întreţinerii sediului Camerei Deputaţilor, pentru materiale necesare desfăşurării activităţii legislative, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu deplasări interne şi în străinătate pentru deputaţi şi personal, cheltuieli cu reparaţiile curente generate de uzura clădirii şi a instalaţiilor. Au fost luate în considerare şi cheltuielile privind schimbarea de legislatură şi pentru achiziţionarea de imprimante pentru birourile parlamentare din teritoriu, se mai arată în document. De asemenea, în proiect a fost prevăzută şi suma de 2.415.000 lei pentru plata contribuţiei şi cotizaţiei Parlamentului la organismele internaţionale. ‘La titlul ‘Proiecte cu finanţare din fonduri europene externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020’ s-au prevăzut credite de angajament în sumă de 13.911.000 lei şi credite bugetare în sumă de 14.074.000 lei pentru implementarea proiectului ‘Creşterea capacităţii administrative a Camerei Deputaţilor pentru furnizarea de servicii de calitate’. La titlul ‘Alte cheltuieli’ s-a prevăzut suma de 1.994.000 lei pentru plata către bugetul de stat a sumelor aferente persoanelor cu handicap neîncadrate, plata indemnizaţiilor pentru internship şi plata indemnizaţiilor acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ’, se mai precizează în memorandum. Pentru lucrările de refacere a faţadei parcajului subteran, retehnologizarea ascensoarelor, achiziţionarea de calculatoare pentru birourile parlamentare din teritoriu şi alte active fixe au fost prevăzute 16.041.000 lei, iar pentru reparaţiile capitale la staţia de hidrofor, refacerea teraselor şi a faţadei din piatră naturală din corp A3 al Palatului Parlamentului – 21.472.000 lei. Totodată, potrivit documentului, proiectul de buget mai prevede, la capitolul Asigurări şi asistenţă socială, credite bugetare şi de angajament de 36.175.000 lei pentru cheltuielile aferente indemnizaţiilor acordate foştilor deputaţi şi pentru persoanele care vor înceta activitatea în 2021, potrivit statutului funcţionarului public parlamentar.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare