În nergura legislativă cu privire la patrimoniu, multe obiective turistice capătă destinații bizare.Una dintre cele mai frumoase ctitorii istorice din oltenia Cula Glogovenilor face deja obiectul unor litigii între autoritățiile locale și o fundație economică.
În același timp ea se află in patrimoniul istoric al județului Gorj fiind administrată și folosită de reprezentanții Sindicatelor și conducătoriilor din minerit.
Ca să putem întelegem cât pierde comunitatea localăvitregită de posesia netulburată a acestui obiectiv istoric și cât i-ar trebui să o așeze pe un circuit turistic profitabil trebuie să facem un recurs la istorie. De fapt să începem cu începuturile situate într-o nebuloasă a timpurilor, pe vremea popoarelor migratoare, când se pare ca a fost o fortăreață de aparare dacică.
Slavii în trecerea lor au botezat dealurile Rătezului și ale Comaneștilor cu toponimicul Gloga, ceea ce însemna un deal cu mărăcinișuri și arbuști străbătut pe la Cheile Glogovei de râul Motru.Acestea funcționau ca o strâmtoare unde dușmanul era zăgăzduit și strivit de atacurile de pe înălțimi ale localnicilor.
De la Goga la Glogova nu a fost decât un pas iar despre istoria locurilor păstorite cândva și de Tudor Vladimirescu există mărturii aflate în custodia bisericii dar și în memoria peste timp a localnicilor.
Cula de la Glogova a fost reconstruită din ordinul unui ministru comunist (Ministrul Minelor) Marin Ștefanache, fost director al Combinatului minier Motru.
Acesta a ordonat în 1984 ultima renovare a culei dintr-un cont simbolic de 5000$.Dintre minerii care au participat la acest mare act de cultură mai trăiește doar sculptorul octogenar Cornelie Picioruș.
Profesorul Nicolae Duicu s-a stins acum aproape 10 ani, tâmplarul Ion Luca la fel, ca și Gheorghe Năsărâmbă și Ion Rain, cei care s-au ocupat de instalații și zugrăveli.
I-am cunoscut pe toți personal pentru că, deși doreau să rămână în anonimat, în fiecare an la Ziua Minerului, în acel decor senzațional se aduna toată elita Gorjului. Când a fost preluată pentru lucrări Cula funcționa ca sediu al CAP-ului și depozit de sare al Secției Județene de Drumuri.Sarea distrusese temelia și coronamentul, acoperișul era distrus, dușumelele erau putrede și pereții cojiți.
Pentru edificarea lucrărilor s-au folosit utilaje improvizate, lucrările s-au desfășurat numai vara și grație înaltului profesionalism și deosebitului simț gospodăresc al profesorului Nicolae Duicu, Cula și-a recăpătat înfățișarea din anii 1880, mai puțin câteva elemente.
Nu au fost renovate tunelele de sub Culă, ecranate cu beton din ordinul Securității pentru a nu fi folosite la acțiuni subversive de spionaj și diversiune!
În paralel s-a mai realizat un miracol, salvându-se 138 de arbori din diverse specii rare, dintre care cităm : salcâmul japonez, platanul uriaș, plopii canadieni, nuci, arțari și duzi.S-a lucrat cu mare atenție, ultimii ctitori putându-se mândri că rămân în istoria Culei prin sufletul și esența muncii lor.Poate la Ministerul Culturii ar trebuii să se găsească o soluție viabilă pentru monumentele si culele din toată țara astfel încât urmașii să știe care le sunt rădăcinile.Pentru a înțelege de ce trebuie găsită o soluție academică a dovezilor istorice care se încăpățânează să nu dispară în sinusoida evoluțiilor societății în numărul viitor vom vorbi de patima istorică a acestui obiectiv istoric de la vechii daci până in 1884, an în care boierul bucureștean Radu Vernescu cel care a cedat Cula câștigată la cărți de la Nicolae Glogoveanu statului împreună cu toată moșia boierilor Glogoveni.
