Ministerul Mediului, precizări despre deşeurile de pe cursurile de apă din România care ajung în Ungaria

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind reacţia autorităţilor din Ungaria faţă de cantităţile de deşeuri acumulate şi transportate pe cursurile de apă din România, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor face mai multe precizări.

Ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice din ultimele săptămâni, caracterizate prin alternanţa perioadelor cu temperaturi negative şi acumularea stratului de zăpadă, cu perioade de încălziri şi precipitaţii sub formă lichidă, pe cursurile de apă din bazinele hidrografice din vestul ţării au fost antrenate cantităţi însemnate de deşeuri plutituare: PET-uri, alte deşeuri din plastic, resturi vegetale etc.

În aceste condiţii, unităţile teritoriale ale ANAR au informat partea ungară cu privire la acest lucru încă din data de 04 februarie 2021, în conformitate cu prevederile Acordului ministerial din domeniul gospodăririi apelor. Totodată, autorităţile din statul vecin au fost informate cu privire la măsurile întreprinse de statul român: în aceste zile, autorităţile din România fac eforturi considerabile să colecteze deşeurile care se strâng pe cursurile de apă, astfel încât ele să ajungă în cantităţi cât mai mici pe teritoriul Ungariei. Precizăm că, în zonele pentru care au fost emise coduri hidrologice, nu se poate interveni eficient pentru colectarea lor.

Pentru limitarea acestui fenomen, în ultimii doi ani, au fost realizate platforme pentru intervenţii la poluări pe cele mai importante cursuri de apă. Ele au fost realizate din surse proprii, cu scopul de a eficientiza intervenţiile.

La nivelul Administraţiilor bazinale de Apă, au fost dezvoltate protocoale de colaborare cu autorităţile locale, în baza cărora să se desfăşoare acţiuni periodice de igienizare a cursurilor de apă, inclusiv cu participarea societăţii civile.

În completarea responsabilităţilor prevăzute de cadrul legal şi în întâmpinarea problemelor pe care deşeurile de pe malurile cursurilor de apă le ridică în localităţi, ABA Crişuri a dezvoltat, în timp, protocoale de colaborare cu autorităţile locale. În zonele rurale protocoalele prevăd decolmatări şi igienizări comune, iar în zonele urbane, accentul cade pe igienizarea cursurilor de apă, în colaborare cu societatea civilă. Un exemplu în acest sens ar fi protocolul de colaborare între ABA Crişuri, Primăria Oradea, Poliţia Locală şi firma de salubrizare. Astfel, pe cursurile de apă cadastrate din municipiul Oradea (Crişul Repede, Peţa şi Adona), sunt stabilite clar măsuri pentru eliminarea deşeurilor de pe maluri şi din ape. În funcţie de problemele depistate, protocolul se actualizează o dată la doi ani.

Se trimit periodic atenţionări/comunicări scrise către autorităţile locale prin care li se solicită să verifice constant modul în care sunt întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale, să intervină pentru îndepărtarea depozitelor de deşeuri şi a materialului lemnos de pe maluri, pentru a evita antrenarea acestora în cursurile de apă şi obturarea secţiunilor de scurgere.

Prin aceste adrese, Ministerul le reamintește autorităţilor locale prevederile legale: conform Ordonanţei nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 515/ 2002, art.8, lit. k) care reglementează atribuţiile Consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor locale ale sectoarelor acestuia, precum şi a primăriilor obligaţia de a asigura, în condiţiile legii, curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor.

În timpul verificărilor periodice organizate de echipele mixte ale Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Apele Române, pe lângă verificările la lucrări hidrotehnice, sunt identificate constant şi depozite de deşeuri neconforme de pe malul apelor şi în astfel de cazuri se solicită autorităţilor locale îndepărtarea lor. Inspectorii au aplicat amenzi autorităţilor locale pentru salubrizarea necorespunzătoare sau identificarea unor depozite de deşeuri necontrolate în localităţi, în valoare de 605.000 lei.

„Pe termen lung, este necesar ca, pe de o parte, să intensificăm demersurile de educare a populaţiei. În acelaşi timp, este necesar să întărim capacitatea autorităţilor locale în asigurarea unui management adecvat al deşeurilor, cu suportul tuturor instituţiilor de stat care au atribuţii în acest domeniu: Garda Naţională de Mediu, Poliţia Română, Administraţia Naţională Apele Române, departamentele de poliţie locală din cadrul primăriilor.

Un alt instrument esenţial pentru combaterea acestui fenomen este implementarea Sistemului Garanţie Returnare (SGR) pentru ambalaje. Studiile arată că, în urma operaţionalizării totale a acestui sistem, deşeurile din ambalaje de băuturi (PET, sticlă, aluminiu) vor fi colectate şi reciclate în proporţie de până la 80%. Conform strategiei de implementare a MMAP, SGR ar trebui să devină operaţional în cursul anului 2022”, mai spune Ministerul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare