Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, în care este prevăzută și înghețarea pensiilor în 2021 și amânarea majorărilor prevăzute în lege din 2021 până în 2023 și 2024.
Astfel, față de legea pensiilor aflată în vigoare, care prevedea ca la 1 septembrie 2021 punctul de pensie să fie de 1875 de lei, ordonanța de urgență adoptată miercuri spune că punctul de pensie va fi egal cu această sumă începând cu 1 septembrie 2023, scrie Digi24.
Totodată, ordonanța guvernului cuprinde și următoarele prevederi:
- În anul 2022 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
- Începând cu anul 2024, valoarea punctului de referinţă se majorează anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.”
De altfel, întreaga lege a pensiilor adoptată în 2019 a fost amânată la aplicare pentru 1 septembrie 2023, conform prevederii din OUG: „Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2023”.
- Prim-ministrul Florin Cîțu a explicat, după ședința de guvern, că Executivul suportă deja un efort financiar de 8 miliarde de lei pentru majorările de pensii acordate în 2020
„Efortul suplimentar este deja de 8 miliarde de lei, deja am început bugetul cu 8 miliarde de lei în plus”, a spus el.