Fostul ministru al Muncii, deputatul PSD Marius Budăi, a lansat un atac la adresa Guvernului PNL-USRPLUS-UDMR, catalogând politica dusă de acest Guvern ca fiind o politică de ”SĂRĂCIRE” a cetățenilor români.
- Budăi: Alimentele și energia s-au scumpit cu până la 17,4%, iar inflația a crescut de la 2,1% la 2,9%, numai în ultima lună, însă premierul Vasilică Florin Cîțu continuă să taie alocații, subvenții pentru studenți, pensii și salarii!
”Nu o spune PSD, o spune INS, adică Institutul Național de Statistică, numai Cîțu continuă să viseze “lucruri fantastice”!”, a precizat Budăi pe pagina sa de facebook.
”Așa este, domnule premier dezertor Cîțu, românii trebuie să știe, cum spuneți dumneavoastră, TREBUIE SĂ ȘTIE CĂ mâncarea și energia se scumpesc de la lună la lună, în vreme ce GUVERNUL LE TAIE VENITURILE!”, a concluzionat fostul ministru al Muncii pe pagina sa de socializare.