Mădălina-Magdalena Stancu (PSD) şi Robert-Cristian Florea (PNL), realeşi viceprimari ai Sectorului 4

Mădălina-Magdalena Stancu (PSD) şi Robert-Cristian Florea (PNL) au fost realeşi viceprimari ai Sectorului 4, în şedinţa Consiliului local de vineri, după ce au demisionat din funcţie, ca urmare a faptului că Prefectura Capitalei nu a validat procedura din 29 ianuarie de alegere a lor în aceste poziţii, întrucât nu era menţionat şi viceprimarul înlocuitor al primarului, a precizat Primăria Sectorului 4, pentru AGERPRES. Conform autorităţii locale, în şedinţa de vineri a fost desemnată Mădălina-Magdalena Stancu înlocuitor al primarului, corectându-se astfel omisiunea din şedinţa Consiliului Local din 29 ianuarie. Viceprimarii realeşi au fost propuşi de grupul PSD. Consilierul USR PLUS Alina Pop a declarat, pentru AGERPRES, că toţi consilierii USR PLUS şi PNL, cu excepţia lui Robert-Cristian Florea, au ieşit din sală când s-a votat acest punct, ca şi în şedinţa de Consiliu Local de data trecută. Consilierul local PNL Ionuţ-Bogdan Grecia a declarat că grupul PNL se delimitează de propunerea PSD, de Robert-Cristian Florea. ‘Robert Florea a fost o greşeală pentru PNL, cu siguranţă vom lua şi măsurile necesare’, a spus Ionuţ-Bogdan Grecia, într-un clip video postat de PNL Sector 4 din şedinţă. ‘Au venit buletinele de vot, noi nu vom rămâne în sală, nu vom vota (…), în acest moment ni se trage un semnal de alarmă că primarul ne va depune plângeri penale că lipsim din sală’, a declarat consilierul local PNL Lazăr Rareş. El s-a arătat nemulţumit că în timpul şedinţei consilierii locali primesc proiecte suplimentare. ‘Ne sunt trimise proiecte în timpul şedinţei de Consiliu Local, în mod abuziv trebuie să votăm, suntem nevoiţi să votăm viceprimarii cu proiecte trimise în timpul şedinţei de Consiliu Local, e imposibil, e abuziv, suntem şantajaţi (…), se forţează voturile pe proiecte’, a adăugat Lazăr Rareş. În şedinţa de Consiliu Local din 29 ianuarie, Mădălina-Magdalena Stancu şi Robert-Cristian Florea au fost aleşi viceprimari ai Sectorului 4. Organizaţiile USR şi PLUS Sector 4 transmiteau că majoritatea constituită cu PNL în Consiliul local al acestei zone administrative nu mai există pentru moment, după ce un reprezentant al liberalilor, Robert Florea, ‘a trădat’ şi a fost ales viceprimar. ‘Robert Florea trădează şi oferă un viceprimar PSD-ului. În şedinţa de Consiliu local de astăzi, consilierul PNL Robert Florea a arătat că preferă mai degrabă ‘prietenia’ celor de la PSD, şi-a ignorat colegii din partid şi alianţa de dreapta care ar fi trebuit să asigure majoritatea în Consiliul Local S4. (…) Pentru moment, majoritatea USR PLUS – PNL din consiliu nu mai există’, au scris cele două organizaţii pe Facebook. PNL Sector 4 anunţa că a decis să îl excludă din partid pe Robert Florea. ‘Respingem categoric acest mod de a face politică, iar Organizaţia PNL Sector 4 îl va înlocui de urgenţă pe consilierul trădător, în Consiliul Local, cu o persoană care să reprezinte cu adevărat Partidul Naţional Liberal’, se arăta într-un comunicat al organizaţiei. Liberalii informau că vor contesta votul prin care au fost aleşi viceprimarii din Sectorul 4.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare