Aproape două treimi din totalul elevilor înscrişi în învăţământul preşcolar şi preuniversitar din judeţul Botoşani au prezenţă fizică la şcolară, potrivi unei noi situaţii statistice realizate, luni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). Datele reactualizate în funcţie de situaţia epidemiologică din judeţ arată că din totalul celor 62.721 de elevi din judeţ 45.287, ceea ce reprezintă 72,20%, au prezenţă fizică la şcoală, iar 17.434, adică 27,80%, desfăşoară activitate online. Aceeaşi raportare a IŞJ arată că din totalul celor 478 de şcoli din judeţ, 234 (48,95%) funcţionează, în această săptămână, în scenariul 1, care presupune că toţi elevii au prezenţă fizică la şcoală. Alte 223 de unităţi de învăţământ din judeţ, adică 46,66%, îşi desfăşoară activitatea în scenariul 2, cu prezenţa fizică a preşcolarilor, a elevilor din ciclul primar şi din clasele terminale, în timp ce doar 21 de unităţi de învăţământ (4,39%) funcţionează în scenariul 3, cu prezenţa fizică doar pentru copiii de grădiniţă şi elevii din clasele I-IV. La nivelul judeţului Botoşani, rata medie de infectare cu SARS-CoV-2 este de 1,14 la 1.000 de locuitori, în condiţiile în care în ultimele 24 de ore au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 doar 16 persoane.
Sursa: PRESSONLINE