Astăzi, marți, a avut loc o dezbaterea de astăzi la Comisia de afaceri europene din Camera Deputaților, unde au fost invitați europarlamentarii Siegfried Mureșan și Dragoș Pîslaru, alături de colegul Ion Ștefan și alți deputați interesați de Planul Național de Redresare și Reziliență.
Deputatul PNL Ionel Dancă, a transmis pe pagina sa de socializare că Planul Național de Redresare și Reziliență, trimis la Comisia Europeană de Guvernul condus de Ludovic Orban în 2020, este ceea ce are nevoie România pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și respectă obiectivele europene de tranziție verde și digitalizare.
- Dancă: Evaluarea alocărilor de fonduri din PNRR, în forma transmisă inițial la Comisia Europeană, arată un procent de 47% pentru tranziția verde față de ținta europeană de 37% și de 18% pentru digitalizare, aproape de obiectivul de 20%, stabilit de Comisie.
- Fostul șef al Cancelariei în Guvernul Orban, Ionel Dancă, a mai precizat că s-a primit confirmarea din partea co-raportorilor europeni pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență că România poate solicita finanțarea din PNRR a unor proiecte de investiții majore pentru Moldova propuse de PNL prin PNRR și în Programul de guvernare Dezvoltăm România:
- Autostrada Moldovei A7 este inclusă în PNRR, fiind în stadiu avansat de lansare a licitațiilor de execuție pentru tronsoanele Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani, care au termen de finalizare până în 2024 și apoi mai departe până la Pașcani și Siret până în 2026.
- Tot prin PNRR vor fi finanțate investiții în dotarea și extinderea sistemului sanitar prin construcția de secții și spitale noi în regiunea Moldovei. Institutul de boli cardiovasculare de la Iași și Spitalul Județean de Urgență de la Focșani au studiile de fezabilitate finalizate și pot fi incluse pentru finanțare prin PNRR.
- Distribuția de gaze naturale contribuie la tranziția verde și este de asemenea inclusă în PNRR cu o alocare de 800 milioane de Euro la nivel național iar fondurile vor putea fi disponibile încă din acest an, după adoptarea PNRR de către Comisia Europeană.
- Nu în ultimul rând, dezvoltarea infrastructurii de irigații din Moldova de Sud este un obiectiv major de investiții eligibil prin PNRR, ceea înseamnă asigurarea finanțării lucrărilor de continuare și extindere sistemului de irigare Siret-Bărăgan care contribuie major la obiectivul european de combatere a schimbărilor climatice și la reducerea pierderilor din agricultură provocate de secetă printr-un sistem nou de gestiune a apei.
”Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie finalizat până la începutul lunii martie și adoptat de Comisia Europeană până la sfârșitul lunii aprilie. Timpul este scurt și trebuie selectate rapid proiecte mature care pot începe imediat și pot fi finalizate până în 2026. Este oportunitate istorică de dezvoltare pe care România nu are voie să o rateze!”, a încheiat Dancă postarea de pe facebook.