Senat: Sprijin solicitat de etnici români din Valea Timocului pentru prezervarea identităţii naţionale

Reprezentanţi ai asociaţiilor etnicilor români (vlahi) din Valea Timocului au solicitat, marţi, într-o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, sprijinul statului român pentru ca autorităţile statului sârb să adopte măsuri care să le garanteze prezervarea identităţii naţionale şi culturale. Predrag Balaşevici şi Zavişa Jurj l-au informat pe Titus Corlăţean în legătură cu o serie de evoluţii, unele dintre ele ‘preocupante’, se arată într-un comunicat al Senatului, transmis AGERPRES. ‘Cei doi delegaţi au solicitat sprijinul statului român, în conformitate cu cele convenite anterior în plan bilateral între România şi Serbia, dar şi cu standardele în materie ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene, pentru ca autorităţile statului sârb să adopte măsurile necesare care să garanteze la nivelul standardelor europene menţionate prezervarea identităţii naţionale şi culturale a etnicilor români din Valea Timocului’, se precizează în comunicat. Titus Corlăţean a evidenţiat ‘poziţia consecventă’ a României şi a structurilor de specialitate ale Parlamentului pe linia susţinerii identităţii naţionale româneşti din Serbia – Valea Timocului şi Voievodina. El a menţionat, totodată, decizia membrilor comisiei senatoriale de a întreprinde o serie de demersuri interne şi externe pe această linie.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare