Procurorii cer arestarea celor doi falşi poliţişti, care dădeau ‘amenzi’ în trafic

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au solicitat miercuri Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a doi falşi poliţişti, acuzaţi că au aplicat ‘amenzi’ unor şoferi opriţi în trafic, aceştia folosind ca ‘recuzită’ uniforme şi un autoturism cu numere de înmatriculare false ‘MAI’. Presa a relatat că este vorba de doi foşti agenţi, care au fost daţi afară din Poliţie. Ei umblau prin Bucureşti cu o maşină neinscripţionată, dar cu numere ‘MAI’. Îmbrăcaţi în uniforme, opreau şoferi în trafic şi le cereau bani pentru diverse abateri, suma totală strânsă în acest mod ridicându-se la aproape 20.000 de euro. Potrivit unui comunicat al Parchetului, cei doi falşi poliţişti, C.A.A şi D.L.C., au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi înşelăciune. ‘Din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021, inculpatul C.A.A. a indus în eroare mai multe persoane, prin folosirea fără drept a calităţii de poliţist, purtând fără drept uniforma şi utilizând un autoturism cu numere de înmatriculare false ‘MAI’, împrejurări în care a primit de la acestea sume de bani cuprinse între 300 şi 650 de lei pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice. La data de 16.02.2021, inculpatul D.L.C., aflându-se împreună cu inculpatul mai sus menţionat, s-a folosit fără drept de calitatea de poliţist, purtând fără drept uniforma şi utilizând un autoturism cu numere de înmatriculare false ‘MAI’. În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă a inculpaţilor la data 17.02.2021, fiind sesizată Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti’, transmite Parchetul Capitalei. Cercetările au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Direcţia Generală Anticorupţie şi Secţia 9 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare