Un număr de 155 de angajaţi din învăţământul preuniversitar au fost programaţi, miercuri, pentru vaccinarea împotriva COVID-19, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. ‘Tot astăzi (miercuri n.r.), în cele două centre de vaccinare (Mall Şelimbăr şi Redal) au fost programate, pentru imunizare, 155 de persoane angajate în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu (96 persoane sub 55 ani şi 59 persoane peste 55 de ani)’, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu. Miercuri este prima zi în care cei din învăţământul preuniversitar beneficiază de o vaccinare prioritară, având locuri special dedicate lor pentru imunizare şi posibilitatea să se înscrie pe liste pentru vaccinare, nu doar în platforma naţională de vaccinare. Un număr de 19.154 preşcolari şi elevi (29,61% din cei existenţi în unităţile de învăţământ) din judeţul Sibiu desfăşoară, miercuri, orele în sistem online. De la debutul semestrului al doilea al anului şcolar, 17 cadre didactice (14 au desfăşurat ore faţă în faţă) şi 30 preşcolari şi elevi (24 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistaţi pozitivi cu virusul SARS-CoV-2.
Sursa: PRESSONLINE