Președintele Iohannis a promulgat legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, adoptată săptămâna trecută de Parlament.

  • Actul normativ prevede inclusiv tăierea pensiilor aflate în plată.

Toate partidele, cu excepția UDMR, au votat pe 17 februarie pentru eliminarea acestor pensii speciale. S-au înregistrat 357 de voturi ”pentru”, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au spus că sunt prezenți, dar nu votează.

Avocatul Poporului nu a atacat la Curtea Constituțională această lege, așa cum ceruse Asociația Foștilor Parlamentari, iar termenul de 5 zile de la adoptare în care se putea depune această obiecție s-a încheiat luni.

Un număr de 827 de foști senatori și deputați sunt în acest moment beneficiari de pensii speciale al căror impact bugetar este aproximativ un milion de euro pe lună (4.748.547 lei), se arată în răspunsurile furnizate de Parlament. Pensia medie a unui fost parlamentar este de 5.741 de lei.

Totalul beneficiarilor de pensii speciale a crescut față de anul trecut: dacă în ianuarie 2020 erau 768 de foști parlamentari care primeau acest beneficiu, în ianuarie 2021 numărul acestora a crescut cu 59 de persoane.

Cea mai mare pensie specială era de puțin peste 12.000 de lei pe lună

De asemenea, și cuantumul pensiilor a crescut. Anul trecut, cea mai mare pensie specială era de puțin peste 12.000 de lei pe lună. În 2021 cea mai mare astfel de pensie a ajuns la 14.827 de lei pe lună.

Defalcat pe Camere, cei mai mulți pensionari speciali sunt la Camera Deputaților – 574, ale căror pensii costă 3.204.711 de lei pe lună. Restul de 253 sunt la Senat, iar costul lor este de 1.543.836 de lei lunar.

De menționat că un fost parlamentar primește minimum 2.131 de lei pe lună pentru doar patru ani petrecuți în forul legislativ. Cei care au avut de la trei mandate în sus, adică minimum 12 ani petrecuți în Parlament, primesc 14.827 de lei pe lună.

Sursa: newsbucuresti.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare