Ciolacu, discuții cu ONG-urile de mediu: Am convenit să le sprijinim proiectele din Parlament, campaniile pe care le desfășoară, dar și să ne consultăm mai des

Discuția cu ong-urile de mediu de astăzi a fost ca o gură de oxigen – la propriu și la figurat – într-un context tensionat de dezbaterile despre buget, a transmis liderul PSD, Marcel Ciolacu, într-o postare pe facebook.

Ciolacu: Împreună cu Florin Manole, Ciprian și Cristi de la Greenpeace Romania, Alex de la Asociația Peisagiștilor, Adi de la SOS și cu Mircea Toma de la ActiveWatch am vorbit despre viitor și despre cât de importante sunt temele de mediu pentru România și Europa.

Președintele PSD a precizat în aceeași postare că au convenit să le sprijine proiectele din Parlament, campaniile pe care le desfășoară, dar și să se consulte mai des.

Ar fi ideal să scoatem Mediul din câmpul luptelor politice și să găsim consens pentru că de asta depind nivelul de trai și sănătatea societății noastre.Cel puțin noi, la partid, vom încerca să fim un partener onest pentru toate proiectele care vor să facă o Românie mai verde, mai împădurită și mai sănătoasă, a conchis lideul PSD în postare.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare