Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat joi că a solicitat raportări care să facă referire la numărul amenzilor, dar şi al avertismentelor aplicate, deoarece a dorit să ştie în ce măsură poliţiştii pun accent pe măsurile de prevenţie, în contextul pandemiei.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, unde Bode a fost întrebat de ce poliţiştii trebuie să raporteze zilnic aceste cifre şi dacă există ‘un plan de amenzi’. ‘Este o falsă problemă cea pe care aţi evidenţiat-o aici – ca sursă, Europol.
Am spus din primul moment: scopul nostru nu este acela de a sancţiona cetăţenii, scopul nostru e acela de a preveni răspândirea coronavirusului şi noi, prin ceea ce am solicitat în urmă cu două săptămâni, am solicitat de fapt să vedem cât din acţiunile structurilor noastre reprezintă prevenţie. Eu pun un accent foarte mare pe prevenţie şi am vrut să văd. Când 20% este prevenţie şi 80% sunt amenzi nu este în regulă.
Când văd că 60% este prevenţie şi 40% amenzi, putem discuta. Acesta este motivul pentru care am solicitat acea raportare, pe care o făceau oricum. Doar că acum mai e o coloană: cât la sută reprezintă prevenţie din acele activităţi ale lor’, a spus Bode.
Precizările au fost făcute după ce Sindicatul Europol a făcut public un ordin intern transmis către toate inspectoratele de poliţie din ţară, conform căruia trebuie raportate zilnic: numărul poliţiştilor angrenaţi în acţiunile organizate, numărul amenzilor contravenţionale aplicate şi numărul avertismentelor aplicate. ‘Am intrat în posesia unui document emis de la nivelul Poliţiei Române care dă startul ‘vânătorii de amenzi’. Poliţiştilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenţii aplicate, defalcat, amenzi/avertismente.
Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de poliţişti. Şi este tot pentru prima dată când se induce în subconştientul poliţiştilor că numărul de amenzi aplicate este un ‘indicator’ de performanţă. Condamnăm ferm aceste acţiuni de intimidare la adresa poliţiştilor care au scopul de a-i obliga să aplice amenzi populaţiei’, a scris sindicatul, pe pagina de Facebook.
Sursa: PRESSONLINE