Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România, că angajamentul apărătorilor de viată din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a celorlalţi specialişti implicaţi în prevenirea şi furnizarea răspunsului la dezastre au un impact semnificativ şi o responsabilitate majoră în salvarea comunităţilor ameninţate de dezastrele naturale sau de alte situaţii limită, la nivel naţional.
„Contribuţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este relevantă în mecanismul de gestionare a situaţiilor de urgenţă, prin modernizarea continuă şi dobândirea de noi responsabilităţi în domeniul protecţiei civile. Acestea au fost probate în plan operativ, prin numeroasele intervenţii în faţa provocărilor apărute, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, prin activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Prevenirea şi pregătirea au fost susţinute de proiectele destinate reducerii riscurilor la dezastre, iar testarea răspunsului la urgenţe a fost materializat prin participarea la activităţi şi exerciţii internaţionale. Procesul de dotare continuă, prin accesarea fondurilor europene, iar răspunsul prompt furnizat în situaţii limită confirmă faptul că astăzi acest sistem integrat al situaţiilor de urgenţă, coordonat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă si structurile aflate in coordonarea acestuia, au evoluat vizibil şi au reuşit să se poziţioneze în topul clasamentului alături de celelalte servicii de urgenţă similare internaţionale.
Contextul naţional şi internaţional ne obligă să menţinem aceleaşi standarde de calitate, să fim rezilienţi, iar în susţinerea lor, programul de guvernare acordă o importanţă majoră dezvoltării şi consolidării acestui sector vital populaţiei.
Dat fiind faptul că în data de 1 martie celebrăm şi Ziua Mondială a Protecţiei Civile, reafirm profesionalismul şi expertiza pe care reprezentanţii protecţiei civile au dobândit-o în aceşti ani, confirmată în misiunile de sprijin oferit altor state precum Albania, Liban, Croaţia, puternic afectate de explozii, cutremure, inundaţii, dar şi prin acordarea rapidă de asistenţă internaţională în scopul oferirii de echipamente sau materiale indispensabile subzistenţei. Vă mulţumesc pentru dedicarea, eforturile şi sacrificiile depuse în slujba cetăţenilor şi vă asigur de întreaga susţinere pentru consolidarea gradului de rezilienţă în rândul comunităţilor!”, a spus Cîțu.