A menţine şcolile deschise pe cât de mult posibil în pofida pandemiei şi de a nu le închide decât în ultimă instanţă – făcând această alegere politică de mai multe luni, Franţa, ca şi Elveţia şi Islanda, sunt aproape o excepţie în Europa, relatează miercuri France Presse într-un amplu comentariu. Acestea sunt ţările europene care au înregistrat cele mai puţine săptămâni de şcoli închise, conform datelor de la 2 martie, colectate de UNESCO. Franţa şi-a închis şcolile complet sau temporar timp de 10 săptămâni din martie 2020, perioada care a corespuns primei carantine din cauza COVID-19 şi care a inclus două săptămâni de vacanţă şcolară. Atât pentru Elveţia, cât şi pentru Islanda, închiderile din această perioadă reprezintă doar şase săptămâni. Italia, lovită foarte timpuriu de pandemie, şi-a închis la rândul său şcolile pentru 30 de săptămâni, complet sau parţial. Spania totalizează până în prezent 15 săptămâni de şcoli închise, la fel şi Belgia, în timp ce Germania însumează 24 de săptămâni, iar Regatul Unit 26 de săptămâni. ‘Consensul realizat este că şcolile nu par să fie amplificatoare de transmitere a virusului şi că cazurile din şcoli reflectă pur şi simplu prevalenţa în cadrul comunităţii’, au estimat recent mai mulţi epidemiologi în revista medicală britanică BMJ, între care şi francezul Arnaud Fontanet, membru al Consiliului ştiinţific care consiliază guvernul francez. În plus, decizia de a lăsa şcolile deschise ‘depăşeşte problema privind controlul epidemiei’, notează oamenii de ştiinţă, subliniind prejudiciile educaţionale şi sociale pe care închiderile le pot provoca copiilor. Totuşi, deschiderea şcolilor trebuie să fie însoţită de ‘măsuri eficiente de reducere a riscurilor’, avertizează ei. Franţa ‘se remarcă prin voinţa sa afişată de a menţine cât mai mult posibil şcolile deschise’, constată Alain Bouvier, fost redactor şef al revistei ştiinţifice specializate Revue internationale d’éducation de Sevres (RIES), care compară politicile educaţionale din lumea întreagă. ‘La celălalt capăt al spectrului se situează Noua Zeelandă care, pentru a eradica complet COVID-19, nu ezită să ia decizii radicale şi imediate de închidere. Iar la mijloc, numeroase cazuri cu ţări care pot decide să închidă numai la anumite niveluri sau numai în anumite regiuni’, continuă el. Pentru guvernul francez, şcolile trebuie să se închidă doar ca ‘ultimă soluţie’. Şi aceasta în pofida alertelor transmise de mai mulţi oameni de ştiinţă cu privire la riscurile de contaminare în mediul şcolar. ‘Este adevărat că aceasta devine o excepţie franceză, dar există toate motivele pentru a fi mândri’, a afirmat marţi la postul de radio public France Inter ministrul francez al educaţiei Jean-Michel Blanquer. ‘Această criză poate duce la o catastrofă în educaţie, încerc să evit această situaţie în Franţa’, a adăugat ministrul. De la începutul anului şcolar în septembrie, Franţa şi-a menţinut deschise şcolile, cu impunerea purtării măştii în clasele primare şi învăţământul ‘hibrid’ în licee (învăţarea faţă în faţă alternând cu învăţarea online). ‘Suntem capabili să decidem asupra închiderilor ţintite’ când sunt depistate mai multe cazuri de infecţii, afirmă ministrul Blanquer. Această ‘excepţie’ franceză se explică ‘prin rolul şcolii în istoria ţării’, subliniază istoricul în domeniul educaţiei Claude Lelievre. ‘De la Revoluţia franceză, instituţia este total supraevaluată, conferindu-i-se un rol cvasidemiurgic’. ‘De fiecare dată când apare o problemă importantă, se consideră că depinde de ea să o rezolve’, continuă el. Potrivit acestuia, şcoala a devenit în Franţa ‘un sanctuar care trebuie protejat’. Deci ‘asumarea riscului de a lăsa unităţile de învăţământ deschise nu ne afectează inconştientul colectiv’, mai spune el. ‘Această voinţă de a lăsa şcolile deschise cu orice preţ este destul de unică în Europa, chiar dacă în toate ţările există un conflict între obiectivele sanitare şi provocările educaţionale’, apreciază Eric Charbonnier, analist în domeniul educaţiei la OCDE. Trebuie spus că Franţa este una dintre ţările cu cele mai mari inegalităţi în materie de educaţie. ‘Toate studiile arată că situaţia s-a înrăutăţit în timpul primei carantine’, menţionează în acest sens Charbonnier. Prin urmare, ţara se confruntă cu o provocare majoră: să nu adâncească aceste inegalităţi şi mai mult.
Sursa: PRESSONLINE
