Neamţ: Încep lucrările de reabilitare a Casei Celibidache; valoarea proiectului – 7,3 milioane lei

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, a anunţat, joi, că începe execuţia proiectului de reabilitare a Casei Celibidache, din municipiul Roman.

Proiectul, în valoare de peste 7,3 milioane lei, este finanţat de Compania Naţională de Investiţii, iar CJ Neamţ asigură o cofinanţare de 492.000 lei.

‘Sunt bucuros că începem lucrările pentru refacerea acestui obiectiv, care în scurt timp îşi va redeschide porţile pentru turişti şi îşi va recăpăta strălucirea de odinioară. Am predat amplasamentul pentru derularea serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică, servicii care se vor desfăşura pe o perioadă de două luni. Ulterior, vor începe lucrările de restaurare şi conservare pentru acest obiectiv de interes judeţean. (…) Am o mare bucurie că salvăm acest obiectiv cultural şi, aşa cum le-am promis romaşcanilor, monumentul va redeveni un punct de atracţie pentru turişti şi de mândrie pentru oamenii locului! Încetul cu încetul, Romanul îşi va recăpăta strălucirea, datorită avuţiei sale culturale, care trebuie pusă în valoare’, a declarat Ionel Arsene.

CJ Neamţ a preluat Casa Celibidache de la Consiliul Local Roman, pentru a putea depune un proiect de reabilitare, iar obiectivul să reintre în circuitul cultural şi turistic.

Clădirea în care s-a născut, pe 28 iunie 1912, marele dirijor Sergiu Celibidache se află într-o stare avansată de degradare.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare