Calitatea aerului din București este o prioritate majoră pentru Primăria Capitalei
Conform unui comunicat, în primele luni de la preluarea mandatului, Primarul General Gabriela Firea a dispus măsurile necesare pentru urgentarea finalizării Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA) pentru municipiul București, având ca obiectiv reducerea în cel mai scurt timp a nivelului de poluanți din aer și protecția sănătății locuitorilor Capitalei. Planul cuprinde măsuri eficiente si cuantificabile prin acțiuni concrete, asumate de factorii responsabili, cu termene scurte si medii de realizare, astfel încât să fie înlăturate cauzele care au dus la declanșarea, în anul 2009, a procedurii de infringement pentru România pe această temă.
Urmare a primelor raportări de date privind calitatea aerului din țara noastră, după aderarea României la Uniunea Europeană, s-au constatat depășiri semnificative ale concentrațiilor de poluanți atmosferici, în special în București. În scopul remedierii acestei situații, a intrat în vigoare, în anul 2008 un Program Integrat de Gestionare a Calității Aerului pentru București, gestionat de autoritatea teritorială pentru protecția mediului, care a funcționat până în 2015, măsurile cuprinse în aceasta neproducând însă efectele scontate.
În aceste condiții, a fost nevoie de mobilizarea eforturilor noii Administrații a Capitalei pentru elaborarea unui nou plan de acțiune, care să țină cont de necesitatea adoptării acelor măsuri care să acționeze asupra surselor principale responsabile de poluarea aerului în București respectiv traficul rutier si încălzirea rezidențială.
Au fost prevăzute investiții și proiecte complexe ce duc la schimbarea semnificativă a tendinței de utilizare a unor sisteme poluante în domeniul transporturilor, producerii energiei precum și în sectorul de încălzire termică a clădirilor.
Măsurile din cadrul Planului Integrat intră în responsabilitatea atât a Municipalității București, cat si a Sectoarelor 1-6, METROREX, RATB, CNAIR, RADET, ELCEN.
Conștienți de necesitatea elaborării măsurilor de reducere a poluării, Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul București, a fost întocmit în concordanță cu documentele strategice pe termen scurt și lung pentru capitala:
1. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru regiunea București – Ilfov (PMUD) care prevede investiții de aprox. 7 miliarde euro pentru perioada 2016-2030, investiții adresate în principal extinderii și modernizării transportului public de călători prin folosirea mijloacelor de transport electric, nepoluant cât și prin utilizarea sistemelor de transport alternativ, nemotorizat (piste de biciclete, zone pietonale, zone cu restricții pentru vehicule etc);
2. Strategia de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București ținând cont că salubrizarea oraşului are o pondere esenţială pentru îmbunătăţirea calităţii aerului;
3. Strategia Energetică a Municipiului București pentru dezvoltarea unor soluții sustenabile si eficiente pe termen lung si reducerea costurilor cu energia suportate în prezent de municipalitate.
4. Programul de eficiență energetică în clădiri publice si , în contextul proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional – program ce va finanța un număr însemnat de clădiri ce vor fi reabilitate pentru scăderea semnificativă a consumului de energie termică și electrică.
Principalele măsuri propuse în Planul Integrat de Calitate a Aerului vizează efecte precum:
· reducerea emisiilor din traficul rutier prin:
– promovarea, îmbunătățirea şi extinderea transportului public;
– continuarea implementării proiectelor majore de infrastructură;
– limitarea şi gestionarea mai eficientă a traficului în zona centrală a municipiului;
– eliminarea autovehiculelor vechi din circulaţie
– salubrizarea mai eficientă a străzilor;
· reducerea emisiilor din încălzirea în sectorul rezidenţial prin:
– reabilitarea reţelelor de distribuţie a energiei termice;
– continuarea programelor de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe;
· reducerea emisiilor din procesul de eroziune eoliană prin :
– întreţinerea şi extinderea spaţiilor verzi;
– renaturarea terenurilor degradate supuse eroziunii eoliene;
Astfel incepând din anul 2018 se va realiza o scăderea a poluării prin finalizarea unor proiecte majore ce pot influența semnificativ calitatea aerului în regiunea București – Ilfov dintre care menționăm:
1. Implementarea sistemului de management al traficului în București (BTMS) -până în anul 2020, se va realiza interoperabilitatea cu sistemul public de transport pentru toate cele 435 de intersecții din capitală;
2. Modernizarea parcului auto RATB prin achiziționarea a 400 de autobuze noi Euro 6.
3. Achiziționarea de echipamente electrice, la standarde europene, moderne și nepoluante pentru dotarea transportului public de călători – 100 tramvaie noi, 100 troleibuze noi, modernizarea a 100 de tramvaie în funcțiune, și introducerea a 100 de autobuze electrice din care 42 autobuze vor fi folosite în zona centrală a capitalei. Prin aceste măsuri numărul de călători va crește cu aproximativ 30%.
4. Finalizarea măsurilor de îmbunătățire a transportului public cu metroul prin implementarea unui nou sistem de taxare compatibil cu sistemul RATB (finalizat în anul 2017 în procent de 95%) și prin modernizarea căilor de rulare și a sistemului de ventilație (termen de finalizare 2020), construirea de noi accese (acces nou stația Tineretului în 2018), achiziția de trenuri noi (2017-2020);
5. Finalizarea în 2018 a liniei de metrou Magistrala 5 Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței – 7 km, 10 stații, 1 depou – urmează a restructura în totalitate transportul într-unul din cele mai mari cartiere din capitală. Se estimează o reducere a traficului cu mașini particulare de cel puțin 20%;
6. Realizarea staţiei intermodală, depou și park& ride – Străulești – pentru M4 și M6, la noua staţie de metrou Străuleşti de pe Magistrala 4; se consideră că o astfel de staţie poate reduce cu 50 % traficul pe ruta de acces respectivă;
7. Realizarea de piste de bicicletă (30 km) pe principalele bulevarde ale capitalei;Introducerea unui sistem de transport public cu biciclete (crearea de staţii de închiriere, parcări și achiziţionarea de biciclete pentru utilizare de către public care se materializează în anul 2018- prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru locuitorii capitalei);
8.Asigurarea priorității pentru transportul public de călători prin realizarea a 8,4 km de bandă unică;
9.Extinderea regimului obligatoriu de plată a parcărilor la nivelul întregului teritoriu al municipiului București coroborat cu aplicarea unor sancțiuni complementare pentru staționarea neregulamentară (similar zonei centrale);
10.Aplicarea măsurilor de modernizare a sistemului de termoficare și cogenerare – se vor moderniza 11 centrale termice de cvartal, prin dotarea cu cazane cu arzătoare cu emisii reduse de NOx, pentru care s-a considerat o eficienţă de reducere a emisiilor proprii de NOx de 40%.
11. Continuarea programului de reabilitare termică a clădirilor la nivelul sectoarelor 1-6;
12. Extinderea suprafeţelor de spaţii verzi din capitală – prin renaturarea unor terenuri supuse eroziunii;
13. Demararea proiectului Centura Verde a Municipiului București, realizarea unui inel verde prin reîmpădurire pe anumite porțiuni a terenurilor din jurul capitalei;
14.Implementarea proiectului integrat de gestionare a traficului în zona centrală a Municipiului Bucuresti, prin instituirea regimului parcărilor si stabilirea unui necesar de locuri de parcare permise într-un perimetru delimitat în interiorul zonei centrale, restricționarea accesului auto în perimetrul amintit, introducerea unui sistem de transport public (linia verde) care să lege zonele de interes administrativ-instituționale din centrul capitalei, utilizarea sistemului de semaforizare inteligentă în vederea restricționării și redistribuirii accesului în/din perimetrul delimitat în interiorul zonei centrale;
O atenţie deosebită se va acorda acţiunilor ce privesc salubrizarea urbană pentru activităţile de construcţii si acţiunilor de conştientizare a populaţiei pentru respectarea cadrului legislativ legat de eliminarea deşeurilor stradale provenite din dejecţii animale, interzicerea arderii deşeurilor vegetale şi a celor menajere în curţile proprii/terenuri private, precum şi obligarea proprietarilor de imobile şi terenuri de a menţine curăţenia în faţa proprietăţilor lor.
Notă:
Precizam ca din datele înregistrate prin rețeaua de monitorizare a calității aerului pentru aglomerarea București, integrata in Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului, cu 6 stații fixe in capitala si 2 stații in județul Ilfov s-a pus in evidenta, in anul 2017, o îmbunătățire in ceea ce privește nivelul concentrațiilor medii anuale pentru particulele în suspensie PM10 pentru care nu s-au mai înregistrat depășiri ale valorii limită admisă legal, conform sursei: www.calitateaer.ro.