Restaurantele şi cafenelele din interiorul clădirilor, sălile de jocuri de noroc, cinematografele, teatrele şi instituţiile de spectacole din municipiul Râmnicu Vâlcea şi localităţile în care incidenţa îmbolnăvirilor de COVID-19 este de peste 3 la 1.000 de locuitori îşi vor suspenda activitatea cu publicul începând de luni, 15 martie, pentru o perioadă de şapte zile, potrivit unei hotărâri adoptată vineri de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea.
Totodată, în localităţile în care se înregistrează o incidenţă cumulată între 1,5 şi 3 la mia de locuitori activitatea cu publicul în interiorul restaurantelor, cafenelelor, instituţiilor de spectacole, cinematografelor, sălilor de jocuri de noroc se va desfăşura la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Vineri, în judeţul Vâlcea se înregistrează rate de incidenţă mai mari de trei la mia de locuitori în Drăgoeşti (9,45), Bujoreni (5,15), Creţeni (4,30), Buneşti (4,13), Goleşti (3,54), Păuşeşti-Măglaşi (3,43), Râmnicu Vâlcea (3,41) şi Horezu (3,05).
Incidenţe între 1,5 şi 3 la mia de locuitori se înregistrează în Călimăneşti (2,72), Mihăeşti (2,60), Pietrari (2,47), Ioneşti (2,30), Băile Olăneşti (2,25), Slătioara (2,17), Mateeşti (1,96), Sălătrucel (1,88), Băbeni (1,84), Prundeni (1,82), Cernişoara (1,76), Sineşti /(1,63), Muereasca (1,60), Măldăreşti (1,58), Berislăveşti (1,56), Milcoiu (1,55) şi Lăpuşata (1,53).
În privinţa desfăşurării cursurilor din învăţământul preuniversitar, potrivit hotărârii CJSU Vâlcea, în localitatea Drăgoeşti, cu incidenţă de 9,45 la mia de locuitori, se suspendă cursurile faţă în faţă pentru toate categoriile de elevi şi preşcolari, iar activitatea didactică se va desfăşura online.
În celelalte şapte localităţi cu incidenţă peste trei la mia de locuitori cursurile se vor desfăşura conform scenariului roşu, iar în localităţile cu incidentă între 1 şi 3 la mia de locuitori (32 de localităţi) activitatea didactică va avea loc conform scenariului galben. În ambele scenarii este prevăzută prezenţa fizică la activităţile didactice a copiilor de la creşe, grădiniţe, învăţământul primar, precum şi a elevilor claselor terminale, în timp ce pentru ceilalţi elevi cursurile să vor desfăşura în sistem online.
În localităţile cu incidenţă mai mică de unu la mia de locuitori toţi elevii şi preşcolarii vor fi prezenţi în clase.
Sursa: PRESSONLINE