Giurgiu: Percheziţii la persoane bănuite că şi-au stabilit o reşedinţă falsă pentru a vota la ultimele alegeri locale

Un număr de 15 percheziţii sunt efectuate în această dimineaţă în judeţul Giurgiu la persoane bănuite pentru comiterea unor infracţiuni de fals privind stabilirea ilegală a reşedinţei, activitate ilegală ce a avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020.

‘În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară, din care unul la sediul unei instituţii publice şi 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals’, se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcţionari din cadrul instituţiei publice, au stabilit reşedinţa a peste o sută de persoane fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reşedinţă.

Această activitate ilegală ar fi avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020, mai menţionează sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare