Apelul pentru iniţiative bilaterale ‘Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023’ a fost relansat cu un buget crescut la două milioane de euro (grant 100%), noul termen de depunere fiind 20 decembrie (ora 16,00, ora României), anunţă Ministerul Culturii.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, depunerea documentelor pentru această linie de finanţare gestionată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene se va face exclusiv online pe platforma https://t2023.eeagrants.ro/.
Vor fi finanţate evenimente, seminarii, campanii, festivaluri, expoziţii, târguri care să transfere cunoştinţe, bune practici în strânsă legătură cu Timişoara 2023 Capitală Europeană a Culturii şi derulate în parteneriat cu entităţi similare din statele donatoare – Norvegia, Islanda, Liechtenstein.
În cadrul acestui apel, poate aplica orice entitate publică sau privată, inclusiv ONG-uri, cu personalitate juridică din România şi statele donatoare.
Capitala Europeană a Culturii este o iniţiativă a UE care urmăreşte să evidenţieze bogăţia şi diversitatea culturilor din Europa, să celebreze trăsăturile culturale pe care europenii le împărtăşesc, să crească sentimentul de apartenenţă al cetăţenilor europeni la o zonă culturală comună şi să favorizeze contribuţia culturii la dezvoltarea oraşelor.
Timişoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii cu conceptul de proiect ‘Shine your light – Light up your city!’.
Granturile SEE şi norvegiene reprezintă contribuţia Regatului Norvegiei, Islandei şi Principatului Liechtenstein la reducerea disparităţilor sociale şi economice din Spaţiul Economic European şi la întărirea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din sudul şi centrul Europei.
Fondul pentru Relaţii Bilaterale din cadrul Granturilor SEE şi norvegiene este constituit pentru a sprijini iniţiative între entităţi din România şi entităţi din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, cu obiectivul specific de consolidare a relaţiilor bilaterale, respectiv, de a contribui la dezvoltarea cooperării şi îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. Fondul este gestionat de Punctul Naţional de Contact pentru Granturile SEE şi norvegiene din România.
Sursa: PRESSONLINE