Albania a recepţionat primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 din China

Albania a recepţionat joi primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 din China, transmite dpa.

Prim-ministrul albanez Edi Rama a însoţit până la Tirana transportul de 192.000 de doze de vaccin produs de compania chineză Sinovac, a relatat presa locală.

Rama a recepţionat transportul la Istanbul de la un intermediar turc.

Albania, ţară cu 2,8 milioane de locuitori, se confruntă cu o lipsă de vaccinuri împotriva COVID-19, procurând până acum 42.000 de doze de la Pfizer/BioNTech şi 38.000 de la AstraZeneca.

Emiratele Arabe Unite au donat Albaniei 10.000 de doze de vaccin Sputnik V.

Premierul Rama a declarat joi că 500.000 de cetăţeni vor fi vaccinaţi până în iunie.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare