Botoşani: Jandarmii au acordat primul ajutor unui bărbat căruia i s-a făcut rău la manifestaţiile anti-COVID-19

Jandarmii au acordat primul ajutor, luni seara, unui bărbat de 35 de ani căruia i s-a făcut rău în timpul manifestaţiilor organizate în Botoşani, a informat Jandarmeria Română.

‘În această seară, pe timpul desfăşurării manifestării de protest organizate în municipiul Botoşani, unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-a făcut rău, fiind observat de jandarmii care asigurau ordinea şi siguranţa publică în momentul în care acesta s-a prăbuşit în mijlocul manifestanţilor’, a precizat Jandarmeria.

Potrivit sursei citate, jandarmii i-au acordat primul-ajutor şi au solicitat sprijinul unei ambulanţe în vederea îngrijirilor medicale de specialitate.

Luni după-amiază, oamenii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară pentru a manifesta împotriva restricţiilor pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19 impuse de autorităţi. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare