Hunedoara: Consiliul Judeţean va contracta un împrumut de 80 de milioane de lei pentru investiţii

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va contracta un împrumut de 80 de milioane de lei, de pe piaţa internă, pentru o durată de maximum 20 de ani, banii urmând să fie folosiţi pentru mai multe investiţii de utilitate publică.

Banii sunt necesari administraţiei judeţene în condiţiile în care bugetul CJ Hunedoara este unul mai mic decât în anii precedenţi.

‘Sub nicio formă nu ne putem baza doar pe banii alocaţi de Guvern. Fără atragerea de fonduri europene şi fără un credit – pe care sperăm să-l avizeze favorabil Ministerul Finanţelor, putem spune că investiţiile ar putea fi blocate în acest an’, a declarat, joi, preşedintele CJ, Laurenţiu Nistor.

Potrivit acestuia, printre obiectivele de investiţii care au nevoie de finanţări în acest an se numără reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, proiectul urmând să fie finalizat la începutul lunii decembrie şi amenajarea unei parcări în zona staţiunii Straja, la staţia de plecare a telegondolei, precum şi reabilitarea sau modernizarea unor drumuri judeţene.

‘Numărul de turişti care vin în Straja creşte de la un an la altul. Ştim că administraţia locală nu are fondurile necesare pentru un astfel de proiect, de aceea ne-am asociat şi amenajăm această parcare la baza telegondolei. Vor fi create sute de locuri noi de parcare. Am fost în această iarnă la Straja şi, dacă turiştii erau foarte mulţumiţi de pârtii, ce să spun despre parcarea de la barieră, din staţiune? Maşinile erau aproape îngropate în zăpadă’, a arătat preşedintele CJ Hunedoara.

Contractarea creditului a fost aprobată de consilierii judeţeni.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare