Premierul Florin Cîţu se întâlneşte marţi, la Guvern, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a discuta despre organizarea unor centre de vaccinare în cadrul companiilor.
Tot marţi, şeful Executivului are o întâlnire cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai asociaţiilor ale pacienţilor pe tema campaniei de vaccinare.
La ambele reuniuni vor fi prezenţi preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii şi vicepreşedinte CNCAV Andrei Baciu.
‘Mâine am o întâlnire la Guvern cu asociaţiile companiilor mari, mici, din mai multe sectoare, pentru a vedea cum putem să îi implicăm şi pe ei în această campanie de vaccinare. Facem centre de vaccinare în companiile mari, centre de vaccinare mobile, vor face ei poate o campanie de vaccinare. Voi încerca să găsim toate resursele. Aceasta este prioritatea în acest moment: o campanie de vaccinare de succes, pentru că partea economică am reuşit să o gestionăm cât de cât bine chiar în pandemie. (…) Ne interesează să ieşim cât mai bine din această perioadă, cât mai repede, pentru că avem nişte obiective foarte importante şi pe care putem să le atingem, să revenim, să începem să revenim la normalitate, iar prima bornă este 1 iunie, după 1 iunie să începem să revenim la normalitate’, a declarat, luni seara, la Digi 24, prim-ministrul Florin Cîţu.
În opinia sa, ‘este iresponsabil, astăzi, în România, să pui sub semnul întrebării campania de vaccinare’.
‘Dacă vrei să meargă mai bine, faci tot efortul să meargă mai bine. Trebuie să găsim soluţii. Aşa cum v-am spus, m-am întâlnit cu organizatorii de evenimente, m-am întâlnit cu cultele, m-am întâlnit cu toată lumea. Am avut şi cultele, vă daţi seama, să susţină campania de vaccinare. Am făcut acest lucru. Eu mă întâlnesc cu toată lumea, cu toţi românii, le explic beneficiile campaniei de vaccinare, pentru că numai aşa putem să revenim la normal. Nu există altă soluţie’, a subliniat premierul.
Sursa: PRESSONLINE