Președinta Senatului, întâlnire cu Însărcinatului cu afaceri al SUA în România: În continuare trebuie să dezvoltăm, să aprofundăm, Parteneriatul Strategic dintre țările noastre

Președinta Senatului României, doamna Anca Dana Dragu, l-a primit în data de 22 aprilie a.c., pe domnul David Muniz, Însărcinat cu afaceri a.i. al Statelor Unite ale Americii în România, în cadrul unei vizite de prezentare, se precizează într-un comunicat de presă.

Alianța cu Statele Unite ale Americii, bazată pe Parteneriatul Strategic și apartenența la NATO are o importanță deosebită pentru țara noastră. În continuare trebuie să dezvoltăm, să aprofundăm, Parteneriatul Strategic dintre țările noastre”, a afirmat președinta Senatului în cadrul întrevederii.

Conform aceleiași surse, părțile au apreciat nivelul foarte bun de colaborare existentă în plan economic și cel al energiei nucleare. De asemenea, a fost evidențiată necesitatea existenței unui cadru legislativ stabil în domeniul off shore, ceea ce va genera o creștere a încrederii investitorilor.

Consider că un punct de interes deosebit este dezvoltarea colaborării cu Senatul Statelor Unite ale Americii, atât la nivelul grupurilor parlamentare de prietenie, a comisiilor de specialitate cât și al conducerii celor două instituții”, a afirmat Anca Dana Dragu.

În cadrul discuțiilor, Însărcinatul cu afaceri al S.U.A. a ținut să aprecieze în mod deosebit acțiunile actualei Coaliții de guvernare în scopul întăririi statului de drept prin promovarea unei legislații care să întărească rolul statului de drept dar și funcționarea sistemului juridic în scopul combaterii corupției.

În încheiere, președinta Senatului a pledat pentru eliminarea vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în America, prin includerea țării noastre în cadrul Programului Visa Waver, în spiritul excelentelor relații care caracterizează relația noastră bilaterală.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare