Finala Ligii Campionilor va avea loc la Istanbul pe 29 mai, deşi Turcia a intrat în lockdown din cauza creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, a asigurat joi UEFA, citată de UEFA.
Guvernul Turciei a impus un lockdown de 17 zile, care se va încheia pe 17 mai. În ciuda acestei situaţii, UEFA a subliniat că nu intenţionează să mute finala.
‘Finala Ligii Campionilor UEFA va avea loc la Istanbul pe 29 mai cu un număr limitat de spectatori şi suntem siguri că lockdown-ul temporar care este în vigoare până pe 17 mai nu ar trebui să aibă niciun impact asupra meciului’, a afirmat forul fotbalistic european într-un comunicat.
‘UEFA va continua să colaboreze îndeaproape cu Federaţia turcă de fotbal şi autorităţile locale şi naţionale pentru organizarea în siguranţă a partidei. Informaţii suplimentare referitoare la numărul de spectatori la acest meci şi detalii referitoare la vânzarea biletelor vor fi comunicate în curând’, a adăugat UEFA.
Stadionul Olimpic Ataturk ar fi trebuit să găzduiască finala de anul trecut a competiţie, însă din cauza pandemiei UEFA a recurs la soluţia unui Final 8 găzduit de Lisabona.
Finala ediţiei din acest an a Europa League va avea loc în oraşul polonez Gdansk.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)
Sursa: PRESSONLINE