Giurgiu: Incendiu la un restaurant aflat la parterul unui bloc din municipiu

Giurgiu, 6 mai/ Agerpres/ – Un incendiu a izbucnit, joi, la un restaurant care se află la parterul unui bloc din municipiul Giurgiu, unitatea fiind închisă la acel moment, fiind înregistrate pagube materiale.

‘Pompierii din cadrul ISU Giurgiu au fost alertaţi joi de locatarii dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu care au observat că de la parterul blocului, de la un spaţiu comercial cu destinaţia bar- restaurant iese fum. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, încadrate cu 11 subofiţeri’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Florin Neguţ.

În momentul izbucnirii incendiului, barul era închis. Intervenţia pompierilor pentru localizarea incendiului şi lichidarea tuturor focarelor a durat aproximativ o oră.

Focul a provocat pagube materiale, fiind distruse, printre altele, documente ale firmei, decodorul de la camerele de supraveghere, un laptop, mobilierul din lemn, un televizor, un aparat de aer condiţionat, un aparat frigorific şi parchetul din bar.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că incendiul ar fi izbucnit de la decodorul camerelor video de supraveghere, acestea fiind repuse în funcţiune cu o zi înainte pentru că proprietarii restaurantului se pregăteau de redeschiderea localului după relaxarea restricţiilor după ce incidenţa cazurilor în municipiul Giurgiu a ajuns la 1,39 cazuri la mia de locuitori.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare