Asociaţia Solidart, care promovează conceptul de incluziune socială prin artă, lansează proiectul ‘Teatru surd’, primul de acest fel din Timişoara, care le oferă tinerilor cu deficienţe de auz posibilitatea de a juca pe scenă, iar iubitorilor de teatru din oraş, ocazia de a descoperi poveşti fascinante ale acestor artişti.
Proiectul este finanţat prin programul Timotion.
Spectacolul din cadrul proiectului, ‘La început a fost tăcere’, va fi organizat în toamna acestui an, la Teatrul Basca, sub auspiciile căruia se desfăşoară activitatea Asociaţiei Solidart, arată un comunicat al asociaţiei remis, vineri, AGERPRES.
Organizatorii îi vor cunoaşte, mai întâi, pe actori, 10 tineri din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ‘Constantin Pufan’ Timişoara şi de la Liceul Tehnologic Special ‘Gheorghe Atanasiu’. Le vor afla poveştile, iar dramaturgul Andrei Ursu va susţine câteva ateliere de teatru şi de storytelling cu cei care vor deveni actori în spectacol, apoi va scrie piesa de teatru. Regizor va fi Ana-Maria Ursu. Spectacolul va avea trei reprezentanţii.
Activitatea Asociaţiei Solidart, în cadrul Teatrului Basca, înseamnă organizarea evenimentelor şi a spectacolelor care evocă aspecte vulnerabile ale societăţii noastre, despre excludere, traume colective, atât ale persoanelor, cât şi ale spaţiilor, provocate de istoria comunistă, dar şi teme actuale, precum existenţa şi propagarea urii în mediul virtual şi real, discriminarea, efectele plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra copiilor, bullying-ul sau poluarea.
Organizatorii Timotion, eveniment umanitar cu implicarea alergătorilor şi pasionaţilor de mers cu bicicleta, au inclus proiectul pe lista beneficiarilor la ediţia 2021.
‘Proiectul nostru le poate oferi o voce. Poate transforma tăcerea în expresie artistică. De aceea, ne bazăm pe spiritul de solidaritate şi de responsabilitate al timişorenilor şi iubitorilor de artă de pretutindeni pentru a putea organiza acest spectacol. Arta independentă este strâns legată de comunitatea pe care o reprezintă, de aceea, pentru a putea continua, are nevoie de susţinerea acesteia. Caracterul unic al Timişoarei, care s-a construit pe ideea de convieţuire şi integrare a diverselor grupuri, este o cultură în sine, care merită titlul de capitală europeană a culturii’, transmit reprezentanţii Teatrului Basca.
Suma necesară pentru organizarea spectacolului ‘La început a fost tăcere’ este de 18.240 de lei, iar persoanele care doresc să ajute se pot înscrie în calitate de campioni sau participanţi la curse, până în 16 mai.
Sursa: PRESSONLINE