UMF ‘Carol Davila’: Peste 10 mii de persoane imunizate la Maratonul Vaccinării din Bucureşti

Peste 10 mii de persoane s-au imunizat la Maratonul Vaccinării din capitală până la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, a informat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Carol Davila’ din Bucureşti.

‘Peste 10 mii de persoane vaccinate până la această oră la Maratonul Vaccinării, ediţia Bucureşti. Vă mulţumim pentru tot suportul dumneavoastră, al tuturor (…)

Urmează alte zeci de ore… Maratonul continuă!’, se afirmă într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a UMF Bucureşti, în care se mulţumeşte şi reprezentanţilor mass-media pentru mediatizarea oferită acestui eveniment desfăşurat la Biblioteca Naţională şi Sala Palatului.

Premierul Florin Cîţu declarase sâmbătă după-amiază, la 24 de ore de la demararea Maratonului Vaccinării din Bucureşti, că în cadrul acestui eveniment au fost imunizate cinci persoane pe minut, cifra totală înregistrată la acel moment fiind de 7.165 de persoane vaccinate.

Coordonatorul centrului de vaccinare de la Sala Palatului, conf. dr. Mihai Craiu, a declarat, sâmbătă seara, că sunt doze suficiente pentru toţi cei care vor să se imunizeze împotriva COVID-19 la Maratonul Vaccinării de la Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) trimiţând, în cursul zilei, o tranşă suplimentară de vaccinuri.

‘Pot asigura pe toţi doritorii că avem suficiente doze. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti ne-a trimis astăzi, după prânz, încă o tranşă suplimentară, aşa că avem doze pentru toată lumea care doreşte, care este clinic sănătoasă, deci fără febră în momentul ăsta, şi care vine cu orice document legal valabil’, a spus Mihai Craiu, în cadrul unei declaraţii de presă.

El a mărturisit că a stat ‘liniştit’ având alături colegi anestezişti, echipaje SMURD şi două ambulanţe de la SABIF, a remarcat ‘entuziasmul contagios al voluntarilor’, care au facilitat un flux bun, şi a menţionat că o proporţie semnificativă dintre cei vaccinaţi sunt persoane cu dificultăţi legate de deplasare şi de acces la facilităţile electronice.

Maratonul vaccinării anti-COVID care se desfăşoară la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională din Bucureşti a început, vineri, de la ora 16,00, şi se desfăşoară până luni. La maraton participă aproximativ 1.200 de voluntari, dintre care 260 sunt medici, 300 – asistenţi medicali, 135 – rezidenţi şi peste 500 – studenţi. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare