Poliţiştii români au participat la o operaţiune EUROPOL privind activităţi infracţionale îndreptate împotriva patrimoniului

Poliţia Română a participat la o operaţiune EUROPOL pentru combaterea grupurilor de criminalitate itinerantă care desfăşoară activităţi infracţionale îndreptate împotriva patrimoniului, în spaţiul comunitar, în cadrul acţiunii în România fiind indisponibilizate peste 2.200 de bunuri culturale mobile.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, în perioada 22 iunie – 27 noiembrie 2020 au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt, tăinuire, operaţiuni ilicite de comerţ/export/import de bunuri culturale mobile, distrugere sau efectuare de intervenţii neautorizate în siturile arheologice sau asupra monumentelor istorice, precum şi a oricăror alte fapte care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil.

De asemenea, au fost urmărite activităţile ilicite desfăşurate în mediul online, în legătură cu patrimoniul cultural.

‘În vederea prevenirii şi combaterii faptelor la adresa patrimoniului cultural mobil şi imobil, au fost efectuate controale de specialitate la 235 de societăţi comerciale, locuri publice cunoscute ca piaţă de desfacere de bunuri culturale mobile, transportatori, depozite şi muzee. De asemenea, au fost organizate 660 de controale în zonele cu patrimoniu arheologic sau istoric, fiind constatate 54 de infracţiuni (tăinuire, înşelăciune, furt calificat, import/export ilegal de bunuri culturale, distrugere de monumente istorice, efectuarea de construcţii în zonele istorice protejate de lege, acces sau utilizare a detectoarelor de metale în zone protejate de lege) şi întocmite 52 de dosare penale’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au indisponibilizat 12 detectoare de metale şi au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, în cauzele penale aflate în lucru, au fost puse în executare mai multe mandate de percheziţie domiciliară.

‘Ca urmare a acestor activităţi, au fost identificate şi indisponibilizate 1.275 de bunuri culturale mobile (dintre care 1.164 de monede şi medalii). De exemplu, în cadrul acestor activităţi, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat 579 de medalii de colecţie, obiect al infracţiunilor de furt şi tăinuire, în urma punerii în executare a unor mandate de percheziţie domiciliară, la mai multe persoane’, afirmă aceeaşi sursă.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea – Serviciul de Investigaţii Criminale au indisponibilizat 94 de bunuri arheologice sustrase din situri de epocă greacă, romană şi romano-bizantină, în urma punerii în executare a unor mandate de percheziţie domiciliară.

Şi poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat o colecţie numismatică alcătuită din 492 de piese, obiectul unei infracţiuni de furt din locuinţă.

Totodată, în urma celor 5.690 de verificări efectuate în mediul online (pe principalele platforme de vânzare de bunuri culturale, atât din România, cât şi din străinătate) au fost constatate 25 de infracţiuni (vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia prevăzută de lege, înşelăciune, furt calificat, tăinuire), fiind întocmite 23 de dosare penale. De asemenea, au fost indisponibilizate 963 de bunuri culturale mobile şi 9 detectoare de metale.

Astfel, ca urmare a sesizării privind punerea în vânzare pe o platformă electronică a unor monede sustrase din situri arheologice, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale, în urma punerii în executare a unui mandat de percheziţie domiciliară, au indisponibilizat 960 de monede antice şi medievale, rezultat al acţiunilor de braconaj arheologic.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş – Serviciul de Investigaţii Criminale au recuperat un bun de cult de mare valoare – aghiazmatar din marmură, datat 1858, ce ar fi fost sustras în anul 2008, dintr-o biserică din judeţul Caraş-Severin.

Activităţile de verificare în mediul cibernetic (Cyber patrol) au fost susţinute logistic şi financiar de EUROPOL, prin crearea unei echipe multinaţionale de investigatori, sprijinită de experţi în domeniul de referinţă.

La operaţiune organizată în marja EMPACT OPC OAP 2020 OA 2.4, au luat parte 24 de state (22 de state membre UE şi două state cu statut de observator) şi organizaţiile INTERPOL, Organizaţia Mondială a Vămilor şi FRONTEX.

Acţiunile operative desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al celorlalte structuri ale MAI, dar şi al reprezentanţilor Ministerului Culturii şi ai MFP – ANAF – Direcţia Generală a Vămilor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare