Elevi şi studenţi din şapte judeţe se întrec la concursul ‘Deşeurile pot fi şi artă’, organizat online de Facultatea de Ştiinţe Agricole Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului (ŞAIAPM) din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
Spre deosebire de anii trecuţi, competiţia se desfăşoară online, astfel că participanţii vor încărca produsele realizate pe pagina de Facebook dedicată a concursului până la 30 mai, urmând ca la 1 iunie să fie declaraţi câştigătorii, potrivit organizatorilor.
‘Având în vedere situaţia actuală, am fost nevoiţi să ne adaptăm modul de desfăşurare. Astfel, până în data de 30 mai, cei interesaţi să participe pot încărca pe pagina concursului o fotografie cu un exponat confecţionat din deşeuri. Imaginea trebuie însoţită de numele participanţilor, instituţia de provenienţă (Scoală, liceu/colegiu, universitate/facultate, clasa/anul de studiu, profesorii coordonatori, localitate, judeţ. Juriul este format din cadre didactice şi studenţi ai ULBS şi sponsori, iar jurizarea va avea două componente, notele juriului şi aprecierile vizitatorilor online, numărul de distribuiri şi numărul de like-uri’, a explicat coordonatorul proiectului, Cristina Moise.
Până în prezent au fost încărcate 12 exponate, realizate de elevi şi studenţi din şapte judeţe: Sibiu, Galaţi, Giurgiu, Satu Mare, Suceava, Braşov şi Vâlcea.
Echipele câştigătoare vor fi premiate: 1.000 lei locul I, 800 lei locul II şi 600 lei locul III, la care se adaugă menţiuni de 300 sau 100 lei. Fondul de premiere a fost asigurat prin sponsorizări oferite de oameni de afaceri din judeţele Sibiu şi Vâlcea, dar şi de către foşti şi actuali studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Agricole Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului.
Sursa: PRESSONLINE