Şase pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud au decis să dea o mână de ajutor la reconstrucţia a două case din comuna Poiana Ilvei, afectate de un incendiu puternic produs în urmă cu aproape o lună, potrivit comunicatului de presă remis joi AGERPRES.
În timpul incendiului din data de 28 aprilie, locuinţele de tip duplex au fost afectate pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi, dar pompierii au reuşit să evacueze la timp trei butelii, animalele din adăposturi şi au protejat vecinătăţile, astfel că nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
Şase dintre pompierii care au participat la acea dată la stingerea incendiului au decis să revină în Poiana Ilvei şi să dea o mână de ajutor celor două familii la reconstrucţia caselor.
‘Misiunea pompierilor de sprijinire a comunităţii continuă şi în această perioadă: Silviu, Marius, Viorel, Ioan, Artene, Alin au hotărât să meargă câteva zile să sprijine cele două familii cu patru, respectiv trei membri. Cu sprijinul întregii comunităţi care s-a mobilizat prin punerea la dispoziţie a materialelor de construcţie necesare, pompierii sângeorzeni, pe lângă implicarea financiară, reconstruiesc imobilul afectat de incendiu. Sunt pricepuţi şi inimoşi şi nu pot rămâne indiferenţi la momentele grele ale semenilor’, se arată în comunicatul ISU.
Sursa: PRESSONLINE