Florin Cîțu: De mâine putem să vaccinăm şi adolescenţii

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, la evenimentul de începere a lucrărilor pentru Programul Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei COVID-19 – ”Din grijă pentru copii”, că de marți începe vaccinarea adolescenților.

„În acelaşi timp, este  o coincidenţă, avem în continuare o campanie de vaccinare în derulare şi de mâine putem să vaccinăm şi adolescenţii. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor, dar trebuie să înţelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate pentru a trece de pandemie.

  • Suntem astăzi aici pentru a găsi soluţii la această problemă. Îmi pare bine că suntem printre primele ţări şi, în acelaşi timp, cred că mai sunt câteva premiere. Nu ştiu dacă există foarte multe program guvernamentale în care se vorbeşte de inteligenţă emoţională, cred că este o premieră, iarăşi, şi vreau să văd exact în ce direcţie o să mergem.

Şi, la fel, programul guvernamental în care se vorbeşte despre anxietate, despre depresie la copii, lucruri pe care poate şi noi, în societate, de multe ori le-am ascuns, nu sunt lucruri pe care vrem să le aducem în prim-plan, şi îmi pare bine că avem curajul să facem un program guvernamental care să se ocupe de această problemă care există și la noi în societate şi care a fost accentuată în această perioadă”, a spus Cîțu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare