”În loc să primim banii europeni, să demarăm proiectele de redresare economică, cum de altfel se întâmplă în alte state, noi revizuim, corectăm cifre și dăm explicații. Nu pentru prima oară, ci pentru a patra oară. Prin incapacitatea sa de a finaliza PNRR, Ghinea a pus în pericol șansa României de a folosi banii europeni pentru dezvoltare.”, a transmis deputatul PSD Constața, Marius Horia Țuțuiani, într-o declarație de presă.
Parlamentarul social-democrat își exprimă speranța ca nici cei din PNL și UDMR să nu mai treacă cu vederea impotența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene și să voteze moțiunea simplă împotriva lui Ghinea.
Țuțuianu: Până aici i-a fost incompetenței lui Ghinea. Nu mai tolerăm.
”Aceeași incompetență a lui Ghinea face ca România să fie la un pas de a avea dezangajare masivă de fonduri structurale, mai ales pe sectorul apă-canal și pe cel al deșeurilor, suma depășind 900 de milioane euro din fondurile europene din cadrul financiar 2014-2020.
Dorința de a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid a fost mai puternică decât dorința de a face ceva pentru țara asta. A uitat Ghinea de creșterea nivelului de trai al românilor, de educație și sănătate. A uitat de infrastructură și de agricultura care avea atât de mare nevoie de sprijin.”, a mai spus senatorul PSD în declarația de presă transmisă.
”PNRR-ul este un dezastru, absorbția curentă este jalnică, iar Ghinea nu are nicio scuză!”, a conchis deputatul Țuțuianu în finalul declarației de presă.