Alba/Percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil; angajaţii unei staţii de carburanţi ar fi sustras 1.000 de litri de motorină

Opt percheziţii au loc joi în judeţul Alba la persoane bănuite de furt de combustibil, angajaţii unei staţii de carburanţi fiind acuzaţi că ar fi sustras peste 1.000 de litri de motorină.

”La data de 17 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, efectuează 8 percheziţii, toate în judeţul Alba, la o staţie de carburanţi şi la domiciliile a 6 persoane, angajaţi ai staţiei, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 14 – 28 aprilie, angajaţii unei staţii de carburanţi, având complicitatea unor şoferi de camioane care ar fi intrat în staţie pentru a alimenta, ar fi sustras peste 1.000 de litri de combustibil, pe care, ulterior, l-ar fi depozitat în bidoane şi l-ar fi comercializat către diverse persoane, precizează sursa citată.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigaţii criminale, participă şi poliţişti din structurile de investigare a criminalităţii economice, criminalistică şi acţiuni speciale.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare