Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, fiind în vizită la Deveselu, la o întâlnire electorală pentru susţinerea candidatului PNL pentru funcţia de primar al localităţii, întrebat despre creşterile de preţuri, că puterea de cumpărare a crescut.
- „Dar puterea de cumpărare a crescut”, a spus Cîțu, după ce unul dintre participanţii la o întâlnire electorală de susţinere a candidatului PNL la Primăria Deveselu a întrebat despre inflaţie, scumpiri, salarii şi creşterile de preţuri la carburanţi.
Premierul Cîţu a mai spus, întrebat despre creşterea alocaţiilor pentru copii, că acestea au crescut şi anul trecut şi anul acesta şi vor fi majorate şi în anii următori, și că au fost mărite chiar şi într-o perioadă de criză.
„Au fost mărite anul trecut alocaţiile şi se măresc în fiecare an. Au fost mărite anul acesta cu 20%. Alocaţiile au fost mărite pe o perioadă de criză, ceea ce n-a făcut nimeni în istorie”, a mai spus Florin Cîţu.