Parlamentarii majorităţii vor fi prezenţi la dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, dar nu vor vota. Este anunțul făcut de preşedintele PNL, Ludovic Orban, după ședința liberalilor de la Parlament. Decizia a fost luată atât la nivelul partidului, precum şi la nivelul coaliţiei de guvernare.
„La nivelul coaliţiei şi în partid am luat decizia, la moţiunea de cenzură, să fim prezenţi şi să nu votăm, astfel încât să arătăm lipsa de majoritate şi gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Biroului Executiv al PNL.
Chestionat dacă are garanţia că toţi parlamentarii liberali nu vor vota moţiunea de cenzură, liderul PNL a răspuns: „Sută la sută, eu am încredere în parlamentarii Partidului Naţional Liberal”.
„Oricum, am luat decizia de fi prezenţi şi de a nu vota moţiunea, decizie care e luată la nivelul coaliţiei, şi am totala convingere că niciun parlamentar din cadrul coaliţiei majoritare, indiferent că e parlamentar al PNL, al USR PLUS, al UDMR sau din Grupul minorităţilor, nu va vota moţiunea.”, a completat Orban, potrivit Agerpres.