Argeş: Puncte de prim-ajutor şi de distribuţie a apei pe timp de caniculă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a stabilit, miercuri, punctele de prim-ajutor şi de distribuţie a apei pe timp de caniculă, în contextul avertizărilor meteorologice Cod galben şi Cod portocaliu.

În municipiul Piteşti au fost stabilite 10 puncte de prim-ajutor, care vor funcţiona în unităţi de învăţământ, dar şi în incinta Primăriei.

‘Apa potabilă se va asigura în municipiul Piteşti prin reţeaua de distribuţie apă şi prin fântânile arteziene din Piaţa Vasile Milea, magazin Trivale, zona Finanţelor Publice, Craiovei, Grădina Publică, Expoparc, cartier Prundu, strada Obor şi prin izvoarele forate la mare adâncime’, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş.

Conform aceleiaşi surse, patru puncte de prim-ajutor vor funcţiona în municipiul Curtea de Argeş, unul în municipiul Câmpulung Muscel, patru în oraşul Mioveni, şapte în oraşul Topoloveni şi trei în oraşul Ştefăneşti. De asemenea, în oraşul Costeşti se asigură aer condiţionat şi dozator de apă în incinta Primăriei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare