Dan Barna, despre pensiile speciale: În contextul poziţiei clare a coaliţiei, poziţia persoanei propuse ca Avocat al Poporului e secundară

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat miercuri că în toamnă ar urma să fie avansată o propunere privind desfiinţarea sau plafonarea pensiilor speciale şi că în contextul unei decizii clare a coaliţiei, punctul de vedere individual al persoanei propuse ca Avocat al Poporului este unul secundar, scrie pressonline.ro

Precizările au fost făcute pentru Digi 24, după ce vicepremierul a fost întrebat dacă există riscul ca persoana propusă ca Avocat al Poporului să ‘pună beţe în roate’ proiectului de desfiinţare sau plafonare a pensiilor speciale.

‘Poziţia USR PLUS în această coaliţie – şi a coaliţiei în ansamblu – conform programului de guvernare este că acest subiect al pensiilor speciale trebuie abordat şi soluţionat. Principiul contributivităţii este principiul corect şi sănătos, fără doar şi poate. O parte dintre pensiile speciale pot fi şi vor fi desfiinţate.

Altele, din cauza unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, nu vor putea fi desfiinţate, ci plafonate sau stabilite nişte criterii. Lucrurile acestea sunt asumate de coaliţie şi la ele lucrăm. La Ministerul Muncii este o comisie de specialişti din cadrul coaliţiei care vor veni cu o propunere în toamnă pe pensiile speciale. Poziţia individuală a propunerii pentru Avocatul Poporului (…) în contextul poziţiei clare a coaliţiei, poziţia individuală a persoanei respective e secundară, totuşi. Adică, dincolo de poziţia domniei sale, subiectul e foarte clar şi poziţia coaliţiei şi poziţia USR PLUS este că subiectul pensiilor speciale trebuie tratat şi soluţionat – e de altfel şi în PNRR discuţia – în această toamnă, cel mai târziu începutul anului viitor’, a spus Barna.

Barna a adăugat că subiectul pensiilor speciale ‘nu mai poate fi ţinut sub preş la nesfârşit’, dar a menţionat că reforma trebuie să fie corectă şi constituţională.

‘Oricum ar fi, e clar că această modificare a legislaţiei privind pensiile speciale şi reforma pensiilor în ansamblu trebuie să fie una corectă şi constituţională, pentru că – chiar dacă vorbim de ordonanţă, să spunem, oricum va ajunge în Parlament, deci oricum va trebui să fie supusă la un moment dat controlului de constituţionalitate. Deci poziţia aceasta individuală a domnului respectiv… am înţeles punctul de vedere, e poziţia domniei sale, care nu coincide cu poziţia coaliţiei’, a precizat Barna.

Candidatul pentru funcţia de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, a declarat miercuri că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei. Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a spus: ‘Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da’. El a adăugat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii.

Candidatul pentru conducerea Avocatului Poporului a afirmat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este ‘clară în favoarea magistraţilor’ în privinţa pensiilor acestora.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare