PSD respinge „privatizarea mascată a Sănătății”:  Se deturnează banii publici prin introducerea coplății

PSD  a respins, printr-un comunicat de presă, „privatizarea mascată a Sănătății și deturnarea banilor publici, prin introducerea coplății în sistemul privat”.

Reacția PSD vine în contextul în care care Guvernul a adoptat o OUG prin care românii care vor să se interneze într-un spital privat, de la 1 iulie, vor plăti doar o parte din cheltuieli.

Românii care vor să se interneze într-un spital privat, de la 1 iulie, vor plăti doar o parte din cheltuieli

„PSD va folosi toate mijloacele parlamentare și constituționale pentru a desființa prevederile ordonanței de urgență prin care Guvernul Cîțu introduce coplata în unitățile private. Dacă totuși actuala majoritate parlamentară PNL-USR-PLUS-UDMR va adopta legea de aprobare a acestei ordonanțe, PSD o va abroga imediat după ce va reveni la conducerea țării, la fel cum a redeschis spitalele închise în timpul Guvernării Boc.

Prin această măsură, Guvernul oferă mai multă sănătate celor bogați, în detrimentul tuturor celorlalți cetățeni care nu își vor permite coplata în sistemul privat și care vor beneficia de mai puține fonduri, deci de mai puține servicii, în sistemul public.

PSD subliniază că prevederile acestei ordonanțe reprezintă o deturnare a banilor din Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate (FNUASS). Acest fond a fost constituit în baza principiului solidarității, care este incompatibil cu interesul privat de maximizare a profitului. Potrivit normelor legale și constituționale, banii din FNUASS au o destinație precisă, respectiv îndeplinirea obligației statului de a asigura „asistența medicală din unitățile de stat”, așa cum prevede art. 47, alin. (2) din Constituția României.

Prin asigurările sociale de sănătate, fiecare persoană asigurată trebuie să beneficieze de asistență medicală în condiții identice, indiferent de posibilitățile sale materiale. Acest principiu este încălcat prin introducerea coplății în sistemul privat, care presupune transferul a peste un sfert de miliard de euro de la unitățile de stat către cele private”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

PSD denunță și „știrea falsă enunțată de către ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care pretinde că mecanismul coplății în sistemul privat ar fi fost introdus în timpul unei guvernări social-democrate”.

„Adevărul este că mecanismul coplății a fost instituit prin Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, însă nici reglementarea inițială, nici modificările ulterioare nu au vizat transferul de fonduri din sistemul public în cel privat, așa cum prevede ordonanța Guvernului Cîțu”, au conchis social-democrații

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare