Senatul a dezbătut, luni, în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă a parlamentarilor AUR pentru modificarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prin care se propune alegerea primarilor în două tururi de scrutin, proiectul, cu un vot neconcludent într-o primă etapă, fiind susţinut în plen de senatorii AUR şi USR.
Raportul de respingere al propunerii legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (69) pentru adoptare şi respingerea de fapt a iniţiativei (55 voturi ‘pentru’ şi 55 ‘împotrivă’ şi 5 abţineri), votul asupra proiectului urmând să fie fi dat într-o şedinţă de plen viitoare.
‘Este declarat ales primar, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate; dacă niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează al doilea tur de scrutin în termen de două săptămâni de la primul tur, la care vor participa primii doi candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinute. Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar, respectiv la cea de preşedinte al Consiliului Judeţean. Este ales primar, respectiv preşedinte al Consiliului judeţean candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi’, se arată în propunerea legislativă a AUR.
Senatorul AUR Evdochia Aelenei a menţionat că alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a relevat ‘numeroase vulnerabilităţi’ şi a reclamat faptul că propunerea legislativă a obţinut un raport de respingere în Comisiile juridică şi pentru administraţie pentru că parlamentarii PNL s-a abţinut.
‘Este acelaşi partid care, în urmă cu un an şi jumătate, aflat la guvernare, îşi angaja răspunderea în faţa electoratului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Atât de mult să conteze că propunerea aparţine AUR? (…) Avem ipocrizia PNL, dar şi a întregii Coaliţii guvernamentale, (…) care la nivel declarativ repetă că îşi doreşte reforma electorală şi revenirea la alegerile locale în două tururi, dar în realitate se comportă exact pe dos, votând împotriva unei legi care propune exact acest lucru’, a spus Aelenei.
Senatorul USR Cosmin Poteraş a subliniat că au existat primari care au fost aleşi cu 20, 30 sau 40% dintre alegători şi şi-au exercitat mandatele ‘în contradicţie cu principiile democratice’ şi s-a întrebat unde este ‘legitimitatea şi reprezentativitatea acestora’.
‘În acest mandat, programul USR PLUS prevede revenirea la alegerile în două tururi. Şi vom lupta în continuare pentru acest obiectiv pentru că este o reparaţie datorată alegătorilor, este esenţa democraţiei. Nu ai 50% plus unu, pleci acasă, nu conduci comunităţi’, a spus Poteraş în plenul Senatului.
Liderul grupului UDMR din Senat, Lorand Turos, a atras atenţia că ‘schimbarea perpetuată a regulilor’ este ‘dăunătoare’ democraţiei.
‘Nu am crezut că vom auzi o asemenea pledoarie din partea colegilor USR vizavi de un proiect legislativ al AUR (…) Nu există în democraţiile occidentale reţete identice. Nu putem să spunem că un sistem electoral, în urma cărora câştigătorii mandatului au obţinut o majoritate relativă, sunt mai puţin legitimi decât cei care au obţinut o majoritate absolută. (…) Nu cred că trebuie să schimbăm legile electorale din patru în patru ani, după placul unora sau după interesele politic de moment’, a spus Lorand Turos.
După ce va primi vot în plenul Senatului, propunerea legislativă va fi dezbătută şi votată de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Sursa: PRESSONLINE