Maramureş: CJ a alocat 56.000 de euro pentru construcţia centurii ocolitoare din comuna Copalnic-Mănăştur

Consilierii judeţeni din Maramureş au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe ordinare, alocarea sumei de 56.000 de euro pentru realizarea centurii ocolitoare pentru comuna Copalnic-Mănăştur.

‘Proiectul de hotărâre care prevede acordarea sumei de 56.000 de euro pentru realizarea obiectivului de investiţii ‘Varianta de ocolire Copalnic-Mănăştur’ a fost aprobat în cadrul şedinţei de astăzi’ a precizat responsabilul de relaţii publice a Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Alexandra Rus

Potrivit acesteia, proiectul vizează descongestionarea traficului local, îmbunătăţirea fluxului de trafic, reducerea timpului de călătorie, reducerea poluării şi reducerea numărului de accidente rutiere din regiune.

‘În acest fel, obiectivul de investiţii contribuie la promovarea unui sistem de transport durabil în regiune, care va facilita circulaţia persoanelor şi mărfurilor la standarde europene’ a adăugat Alexandra Rus.

Comuna Coplanic-Mănăştur are peste 10.000 de locuitori, iar drumul judeţean dintre Baia Mare şi Târgu Lăpuş traversează centrul comunei.

Preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că centura ocolitoare pentru comuna Coplanic-Mănăştur, dar şi drumurile de centură pentru municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, vor fi realizate.

‘Sunt o serie de centuri, pe lângă cea a municipiului Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, care trebuiesc realizate. Una dintre acestea este la Copalnic-Mănăştur, unde sunt foarte mult accidente în zona de centru (…). Pentru sporirea siguranţei rutiere vom face o centură care va ocoli întreg Copalnicul şi va ieşi în zona Ruşor. Vorbim de o lucrare care constă în realizarea a două poduri şi 2,5 km de drum nou, iar astăzi alocăm suma de 56.000 de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate. Restul sumei, de până la 86.000 de euro, va fi suportată de către primăria Copalnic-Mănăştur. Acest parteneriat vine tocmai în întâmpinarea fondurilor europene care vor fi lansate în perioada următoare pe Programul Operaţional Regional ADR Nord-Vest pentru siguranţa rutieră’ a spus Ionel Bogdan.

Acesta a mai subliniat că se vor mai construi variante ocolitoare în oraşele Cavnic, Şomcuta Mare şi Vişeu de Sus.

‘Mai avem câteva variante ocolitoare pe care le vom realiza în Maramureş. Una este la Vişeu de Sus, alta este la domeniul schiabil Cavnic, unde se creează mari probleme mai ales pe timp de iarnă, iar o altă centură pentru fluidizarea traficului o vom face pentru oraşul Şomcuta Mare’, a precizat Ionel Bogdan.

De asemenea, în cadrul şedinţei CJ Maramureş a fost adoptat proiectul ‘COMAND – Sincronizarea operaţională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă’, care prevede implementarea unui sistem de management informaţional şi de intervenţie în situaţii de urgenţă în regiunea de graniţă dintre România şi Ucraina.

Centrul va funcţiona neîntrerupt pe timpul manifestării şi gestionării situaţiilor de urgenţă şi va fi în măsură să asigure flexibilitate, suport logistic, securitate, continuitate, interoperabilitate.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare