Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, vineri, în urma exploziei urmate de incendiu care s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.
‘Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Totodată, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitate a fost transmis mesaj RO-ALERT’, precizează IGSU.
O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la o instalaţie de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, IGSU precizând că, din informaţiile primite până la acest moment, două persoane ar fi rănite.
Pentru gestionarea incidentului, la faţa locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
Anterior, ISU Constanţa a informat că o persoană a suferit arsuri pe aproximativ 45% din suprafaţa corpului.
Sursa: PRESSONLINE