Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că declaraţiile „teribiliste” conform cărora „PNL ia toate sectoarele mâine” nu conving pe nimeni. Ea a sublinat că o competiţie cu USR-PLUS fundamentată pe orgolii ar conduce la o nouă victorie a PSD în Capitală.
“Au început alegerile în organizațiile de sector ale PNL București. Partid important – multă energie mobilizată.
La Sectorul 1, organizația PNL l-a ales deja Președinte pe Sebastian Burduja. Felicitări atât lui cât și celorlalți colegi aleși în conducerea organizației! Succes candidaților de la celelalte sectoare, președinți și membri ai Birourilor. Totul este despre întreaga echipă. Îmi cunosc colegii, îi cunosc personal pe cei mai mulți dintre membrii filialelor noastre pentru că așa funcționez – într-un grup, mă uit și la cei care nu au funcții, la cei care știu, în primul rând, să ofere înainte de a avea pretenții, la cei care nu uită să mulțumească când alții au muncit pentru ei, la cei care nu le condiționează libertatea de a alege. Acești oameni care îmi spun întotdeauna, sincer, care sunt adevăratele probleme, vor alege după cum simt ei că este mai bine.
Sunt foarte realistă. PNL București are un potențial extraordinar, are oameni foarte bine pregătiți dar are în continuare și multă treabă de făcut – în interior și pentru bucureșteni. În toate sectoarele. Asta pentru că nu prea s-a făcut treabă serioasă prea mulți ani, s-au preferat înțelegerile, cultivarea dependenței de un anumit grup influent în locul competiției deschise, cu argumente. Fac un bine organizației fiind corectă. Câștigarea alegerilor nu este un scop în sine, contează enorm să fii pregătit să faci față după alegeri”, se arată pe pagina de Facebook a Violetei Alexandru.
Violeta Alexandru a mai spus ca PNL are candidați mulți mai bun în sectoare decât USR-PLUS.
“Da, sunt foarte exigentă și, în același timp, nu sunt complexată: știu unde suntem buni (chiar mai buni, mai aplicați decât USR-PLUS) și unde mai trebuie să muncim. Avem toate atuurile să aliniem candidați redutabili dar pentru asta trebuie să fim și serioși și capabili de înțelegerea contextului în care activăm.
Cu declarații teribiliste gen “PNL ia toate sectoarele mâine”, nu convingem pe nimeni. Ba ne mai facem și de râs. Este specific celor care nu au fost în stradă să stea de vorbă cu bucureștenii să facă astfel de declarații triumfaliste, nerealiste.”, a mai spus Alexandru.
Aceasta a tras un semnal de alarmă și a susținut ca PSD este cel care a falimentat Capitala.
“Este evident pentru oricine că, în actualul context politic bucureștean, o competiție între PNL și USR-PLUS fundamentată pe orgolii ar conduce la o nouă victorie a PSD. Ar fi o tragedie. Să nu uităm: PSD a falimentat Capitala, ne-a lăsat datorii care ne costă enorm astăzi. Doar coaliția unită a putut scoate PSD de la butoane în Capitală. Am avut dreptate. Cu orgolii, anul trecut Bucureștiul rămânea cu PSD și în Primăria Capitalei și peste tot. Am uitat cum a fost? Eu, nu. După bătălie mulți viteji se arată.
Anul trecut, am fost parte din decizia de a face cum este mai bine pentru bucureșteni. Îmi asum. Nu pot să îmi hrănesc eu orgoliul, să mă gândesc la cum să păcălesc colegii pentru a da eu bine, aruncând Capitala în ghearele PSD pentru încă 4 ani. Pentru că aici se ajungea fără maturitatea de a lucra împreună împotriva PSD. S-a văzut că s-au obținut rezultate pentru PNL acolo unde partenerii noștri chiar s-au implicat pentru noi așa cum și noi am făcut-o pentru ei. Aici e simplu: ori ești egoist, ori ești superficial, ori vrei binele Capitalei.
Adevărul este că se vede că bucureștenii au sesizat faptul că PNL București a început un proces de curățare, de profesionalizare și, cu rezerve, încă, au început să privească din nou către PNL. De unde mi-am dat seama că se vede? Din comparația rezultatelor PNL București la alegerile din 2016 cu cele din 2020, creșterea fiind evidentă. M-am bucurat pentru fiecare vot în plus, a fost un vot muncit prin eforturile tuturor membrilor și voluntarilor noștri. Mulțumesc încă o dată. Vă asigur că nu ne batem joc de niciun vot. Acesta este echipa câștigătoare, cea în care bucureștenii exigenți au început să-și recapete încrederea, cea care nu păcălește și care știe ce are de făcut. Alternativa ar înseamna doar luptă pentru propriul scaun, pentru funcții și beneficii și, la nevoie, veșnice scuze cum nu suntem noi de vină. Putem mai mult” a adăugat ea.
Potrivit fostului ministru al Muncii, “dupa aceste alegeri interne, PNL București trebuie să continue să crească și să sprijine lideri care să fie recunoscuți în comunitate. Am început această construcție. Nu cred în proiectele tip one-man-show. Nu întâmplător investesc cât pot de mult în toți colegii mei liberali din primăriile din București. Scopul lor trebuie să fie acela de a fi ei cei mai buni. Dacă rezultatele lor se văd și sunt apreciate de bucureșteni, nicio altă formațiune parteneră nu va risca să se comporte orgolios ca să ajungem din nou în ghearele PSD. Dacă o face, sacrifică Bucureștiul și va fi penalizată crunt. Să nu fim teribiliști nici unii nici alții. Am fi pe spatele bucureștenilor.
În același timp, sunt un partener corect (câteodată incomod) cu USR – Plus București și le reamintesc partenerilor noștri că doar împreună putem face treabă așa cum bucureștenii ne-au spus că așteaptă de la noi. Avem multe lucruri în comun dar adevărul este că suntem și diferiți și că trebuie lucrat mult la înțelegerea efectelor cultivării neîncrederii între noi. Știu să gestionez diferențele, fără aroganță. Guvernarea de coaliție (care nu este ușoară dar adevărul este că, în general, doar cei slabi se plâng – ceea ce nu e cazul nostru) atât în plan central cât și local nu se ține cu aroganță. Am înțeles acest lucru din toate situațiile deloc ușoare în care mi-a fost dat să fiu în viață”
Violeta Alexandru a conchis că nu există nimic mai presus decât nevoile și așteptările legitime ale locuitorilor Capitalei.
“Aceasta este cultura organizațională pe care o cultiv în PNL București și mă ajută enorm seriozitatea și încrederea colegilor mei liberali. Acestea este drumul corect”, a conchis Violeta Alexandru.