Cîţu, despre valul patru al pandemiei de COVID-19: Vom lua cele mai bune soluţii

Premierul Florin Cîţu a dat asigurări, joi, că Guvernul va adopta cele mai bune soluţii în faţa valului patru al pandemiei de COVID-19.

El a fost întrebat ce măsuri concrete au în vedere Guvernul şi CNCAV în faţa valului patru al pandemiei.

‘Aceleaşi măsuri pe care le-am avut şi pentru valul unu, doi, trei, în plus avem vaccin. (…) Deşi în spaţiul public se spunea că nu o ducem bine, am ieşit din aceste valuri mult mai bine decât celelalte ţări, fără să închidem economia. Vă asigur că şi de data aceasta vom lua cele mai bune soluţii, dar în funcţie de ce se întâmplă cu situaţia epidemiologică. În acest moment, eu zic că avem măsurile cele mai bune pentru situaţia pe care o avem acum. Dar, aşa cum am spus şi în februarie, aşa spun şi acum, pentru că s-ar putea să fim în faţa unui val patru de o anumită magnitudine sau suntem în faţa unui val patru, am cerut Ministerului Sănătăţii ca să nu reducă niciodată capacitatea pe care o avem pentru spitalele COVID, nici la ATI, nici spitalele COVID. Ele au rămas intacte.

Mai mult, am spus că vreau să se pregătească pentru orice situaţie în care dacă avem nevoie de mai multe locuri pentru bolnavi COVID, să putem să le transferăm rapid, fără niciun fel de probleme. Deci au avut timp să se pregătească în această perioadă. Eu nu mă aştept să fie vreo problemă în perioada următoare’, a spus premierul, la finalul şedinţei de Guvern.

El a fost întrebat dacă o soluţie ar putea fi introducerea Green Pass, aşa cum se întâmplă şi în Europa, în mai multe sectoare, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

‘Aici iarăşi o să fiu de acord cu domnul preşedinte. Nicio restricţie nu va rezolva pandemia, doar vaccinarea rezolvă pandemia’, a afirmat Cîţu.

La rândul său, şeful DSU, Raed Arafat, a subliniat că vaccinarea este soluţia.

‘Trendul este clar, este unul crescător. Şi acest trend nu cred că se va opri, cel puţin poate că o să găsească un alt platou unde să încetineze, dar va continua creşterea. (…) Soluţia noastră este la acest moment vaccinarea şi vaccinarea a unui număr cât mai mare de persoane, din două motive: să limităm răspândirea (…) şi să limităm efectul grav al bolii’, a spus Arafat.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare