PSD a revenit cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte ”urgent” o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili, având în vedere creşterea ”galopantă” a tarifelor la energie şi gaze naturale.
”Partidul Social Democrat revine cu solicitarea ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili care nu mai pot face faţă creşterii galopante a tarifelor la energie şi gaze naturale.
Declaraţia ministrului Economiei, Virgil Popescu, despre necesitatea unei reglementări mai rapide, până la finalul anului, a Legii consumatorului vulnerabil confirmă ceea ce PSD a arătat cu mai mult timp în urmă, când a solicitat o sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor pentru amendarea şi adoptarea în regim de urgenţă a acestui act normativ.
PSD consideră că, în afară de calea parlamentară, coaliţia PNL-USR-PLUS-UDMR are şi varianta unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă măsuri concrete pentru stoparea creşterii necontrolate a tarifelor la energie şi gaze naturale şi pentru protejarea consumatorilor vulnerabili înainte de sosirea anotimpului rece”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.
Conform PSD, ar trebui stabilit un mecanism de plafonare a preţurilor la energie dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu o majorare mai mare de 30%, într-un interval de 6 luni, şi subvenţionată o parte din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor.
”PSD consideră că firmele din domeniul energetic trebuie să participe şi ele, într-un fel sau altul, la protejarea consumatorului vulnerabil.
Este inadmisibil şi profund inechitabil ca într-o ţară care încă are resurse energetice consistente să avem, pe de o parte, companii care fac profituri uriaşe, iar de cealaltă parte milioane de cetăţeni care nu-şi mai pot asigura subzistenţa din cauza creşterii ameţitoare a facturilor la utilităţi.
Este evident că actuala piaţă a energiei provoacă dezavantaje uriaşe pentru consumatori şi este datoria acestui Guvern şi a politicienilor de dreapta să găsească soluţii pentru că ei sunt cei care au decis liberalizarea haotică a pieţei din România, cu efectele catastrofale pe care le vedem acum”, se mai menţionează în comunicat.